Pesteri ascunse de creatii uimitoare

Pesterile ocupa un loc interesant in istoria omenirii. Plecand de la faptul ca in ele s-au gasit primele semne ale unor organizari “gospodaresti”, pesterile au fost refugii in calea animalelor salbatice, manifestarilor mai putin placute ale naturii, dar si bune surse de aparare in caz de invazii. Astazi, pesterile sunt obiective turistice de neocolit, aflate pe toate hartile ce ne descriu incitante trasee. Astazi, insa, vom vorbi putin despre ce se intampla atunci cand unor frumoase pesteri le sunt asociate interesante constructii arhitecturale si artistice. Bineinteles, astfel de constructii sporesc atat valoarea peisajului din jurul pesterii, dar si notorietatea acesteia.

Predjamski Grad (“Castelul din fata Pesterii” in slovena) dateaza din secolul 12 si este construit in fata Pesterii Erazem. Locul are o mare valoare istorica si pune in evidenta traditiile si folclorul sloven. Avand inca de la inceput statut de cetate, gura pesterii a fost transformata intr-o adevarata intrare de fortareata, pestera urmand sa-i adaposteasca pe locuitori de invaziile inamice. Dincolo de poarta se gaseste o retea de galerii care traverseaza muntele de la un capat la altul.

Pesterile Batu din Malaezia iti ofera pe deplin perspectiva a ceea ce poate insemna “mare”. Numita si “pestera pietrelor”, Batu gazduieste in fiecare an milioane de pelerini Hindu care vin aici pentru “Thaipusan” – celebrarea Noului An la hindusi.  Si acest eveniment se intampla de foarte multa vreme, cu siguranta chiar si inainte de a ne sti noi ca tara. Ei bine, dupa o calatorie putin obositoare, un urcus de 242 de trepte ce ne duc pana la intrarea in munte, suntem intampinati de probabil cea mai mare sala in care am pus vreodata piciorul.  Sala este cu atat mai remarcabila cu cat are un acoperis “dechis”, rin care lumina invadeaza burta muntelui. Daca va inchipuiti toate aceste lucruri la o scara imensa, e bine sa stiti ca nu exagerati cu nimic. Din contra, ajutandu-va de imaginative mai puteti adauga cateva tuse, de la voi, fara frica. Chiar si asa sunteti abia pe-aproape de privelistea oferita de aceasta mareata sala. Pesterile Batu sunt si astazi unul dintre locurile Asiei cele mai vizitate de turisti.

Cam tot ce stim noi astazi in materie arhelogica se datoreaza descoperirilor din ultimii 200 de ani. Ar trebui sa ne multumim cu asta? Ei bine, nu prea. Cu siguranta mai sunt multe de aflat, pentru ca avem certitudinea (data de recentele descoperiri) ca de mii de ani oamenii au reusit sa puna “caramida peste caramida”, fabricandu-ne astfel o particica din istoria ce ne insoteste fara insa a ni se prezenta. Un ultim loc pe care vi-l prezentam acum este situate in Laos si poarta numele de Pestera Pak Ou. Ca si precedentul loc si aici vorbim tot despre o destinatie pentru pelerini. Ce este interesant aici este faptul ca pelerinii aduc drept ofranda cate o mica statueta Budha, pe care o lasa la pestera. Astfel, putem vedea acum o frumoasa colectie de 3.000 de statuete (probabil o selectie a celor mai expressive statuete). Pelerinajul este facut de familii intregi. Pak Ou se afla in cel mai mare parc natural al Thailandei, foarte aproape de Bangkok ceea ce face din aceasta pestera-templu un loc favorit pentru turisti.

Articole similare:

Postati un comentariu

Publicitate

newsletter ticataca

Aboneaza-te acum!

e-mail:

Vreau si eu!
Nu mai vreau!

ticataca te ajuta!

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes

ticataca.ro va recomanda:

Publicitate

Log in - Copyright ticataca.ro | 2009