Povestea umbrelei galbene

La inceput cineva s-a mirat de o faptura delicata, stand pe un picior, in plina bucurie a ploii, dar si aparandu-si domeniul de la picioare de picaturile reci. A inceput o lupta apriga, omula a mancat-o, ea l-a otravit, mai tarziu s-au tot saturat unul de altul si atunci omul a inceput sa o imite – pe ea – pe ciuperca. Si-a dat seama ca e inteligenta, ca arhitectura ei ii va servi sa isi creeze un lucru si frumos, si folositor.

Ceilalti nu ii vedeau rostul si credeau ca e doar un moft, o ciudatenie. El nu i-a bagat in seama, mai ales ca femeile au inceput sa o admire. Se intamplase, asa, pur si simplu, sa se nasca un obiect, o poveste. Povestea umbrelei galbene, cea mai calda si cea mai insufletita dintre ele. La inceput a stat in gratiile unei tinere fete, viata era frumoasa, se plimbau pe dealuri, miroseau ierburile, se cocotau pe stanci, fugeau spre scoala, alergau in statia de autobuz sa astepte, sa il astepte pe el.

A mai trecut timp si ea s-a facut si mai frumoasa si la fel si umbrela ei. Au inceput sa pozeze, sa apara in reviste si in vitrine, a aparut si concurenta, de forma, de culoare, de volane, de manere delicate. Fata si-a dat seama ca a devenit femeie si incerca sa ascunda acest lucru, unde… in abdomenul de arcade si matase al umbrelei devenita si mai galbena. Intr-o zi ploioasa el a avut nevoie de ea, …de umbrela. In bratul lui ea parea rapita, nu ii placeau palmele puternice si mirosul de tabac.

A urmat o vreme noua, ea, mergea cu el la slujba, dar nu la biserica, ci sus, sus, pe stalpi, suturand reteaua de lumina a orasului. Oboseala s-a instalat pe nebanuite si a fost pusa la odihna, la aer curat, intr-o statiune de ramuri. Si sfarsitul si l-a gasit tot intre ramuri, in raiul umbrelelor…