Google a decis însă ca a venit mo­mentul să facă un nou pas în dezvoltarea acestui serviciu, ca­re se transformă astfel într-un ma­gazin de comercializare directă a albumelor, însă în acelaşi timp oferă artiştilor a­-matori posibilitatea de a-şi promova gra­tuit sau contra-cost propriile piese muzicale.

Google Music – Cumperi muzică și o asculți oriunde

Principala noutate apărută în Goo­gle Music este posibilitatea de a cumpă­ra piese direct de la Google, prin in­ter­mediul Android Market. Ulterior, poţi stoca gratuit 20.000 de piese şi le poţi
sincroniza pe o multitudine de dis­po­zitive electronice, de la banalul MP3-player până la PC, smartphone sau ta­bletă.
Evident, exista integrare şi cu re­ţea­ua de socializare Google Plus: ai posi­bilitatea de a da share la melodiile şi playlisturile preferate pe care le as­culţi în Google Music, iar cei care îţi ur­măresc profilul pot asculta o singură dată melodia respectivă.
Practic, prin acest serviciu, Google devine un concurent important pentru Apple sau Amazon, care oferă la rândul lor servicii mai mult sau mai puţin si­milare.

Artist Hub – Poți deveni artist prin uploadarea propriilor creații muzicale

Crezi că poţi deveni un cântăreţ bun, dar nu ai posibilitatea să convingi o casă de discuri să-ţi publice muzica? Google Music susţine că a găsit soluţia perfectă pentru a te promova şi, poate mai important, pentru a face bani din asta.
Astfel, ai posibilitatea să-ţi creezi o pagină de artist în Android Market prin intermediul funcţiei Artist Hub. După ce plăteşti o taxă unică de înregistrare (nu există taxe lunare, taxe anuale sau
taxă pentru încărcarea pieselor pe ser­ver), uploadezi propriul conţinut pe site şi stabileşti un preţ pentru muzica ta. Mai departe, depinde doar de tine să-ţi promovezi muzica printre prieteni pentru ca aceasta să ajungă la cât mai mulţi potenţiali clienţi. Evident, Google trebuie să câştige ceva datorită faptului că îţi oferă această expunere, aşa că îţi va reţine 30% din venituri.

Disponibilitate

Serviciul Google Music este dis­po­nibil pentru început doar pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. La ac­ce­sarea paginii oficiale, Google ne in­formează direct de acest lucru şi nu ne permite nici măcar să vedem cum arată Google Music.
Totuşi, este de aşteptat ca în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat Google să-şi deschidă porţile digitale şi în ţările europene şi, în cele din urmă, şi în România.

Mumii, civilizații dispărute, limbi nedesci­frate, sol­dați romani care au înființat orașe în China, statui și megaliți a căror proveniență nu a fost niciodată explicată. Iată câteva dintre misterele istoriei umanității incluse într-un top al evenimentelor istorice mai puțin studiate și discutate, dar fără îndoială foarte interesante.

Dispariția civilizației de pe Valea Indusului

Cu o cultură care s-a întins din vestul In­diei până în Afga­nis­tan şi o populaţie de peste cinci milioane de oameni, an­tica civilizaţie de pe Valea In­dusului, cea mai veche civi­lizaţie cunoscută, a apărut în epoca bronzului şi era, se pare, foarte interesată de igie­nă… Decăderea lor enigma­tică poate fi comparată cu co­lapsul civilizaţiei mayaşe. Abia în 1922, o serie de excavări arheologice au scos la iveală faptul că antica ci­vilizaţie îşi crease un sistem complicat de canalizare şi dis­punea de băi de-adreptul imaculate. De aici ideea că sănătatea şi igiena erau un punct important în sistemul de valori al populaţiei dispă­rute. În mod ciudat, nu exis­tă dovezi arheologice despre eventuale armate, sclavi, con­flicte sociale sau alte „vicii” care au prevalat în societăţile antice.

Manuscrisul lui Voynich

Manuscrisul cifrat, vechi de 500 de ani, a fost descoperit într-o bibliotecă din Roma şi nu a fost descifrat până a­cum. Cartea are 240 de pa­gini cu ilustraţii şi texte în­tr-o limbă necunoscută. Descifrarea a fost imposibilă chiar şi pentru cei mai buni crip­tografi din lume, unii ajun­gând chiar la ideea că este vorba despre o farsă elabo­rată. Cu toate acestea, exis­tă dovezi care arată ca inscripţiile din manuscris par să urmeze regulile şi structura unei limbi.

Legiunea romană pierdută

După ce perşii au în­vins o mică armată romană condusă de generalul Crassus, legenda spune că o mică parte dintre soldaţii romani au rătăcit prin deşert şi au fost în cele din urmă capturaţi de soldaţii chi­nezi ai dinastiei Han. Istoricul chinez Ban Gu scria, în se­colul I, era noastră, despre o bătălie cu o ciudată armată care lupta în formaţie „solzi de peşte”, caracteristică ar­matelor Imperiului Roman. Un istoric de la universitatea din Oxford, Marea Britanie, care a comparat diverse texte antice, susţine că legiunea ro­mană pierdută a fondat un oraş lângă deşertul Gobi, numit Liqian, care în chineză ar însemna Roma.

Megaliții din Carnac

Pe coasta nord-vestică a Franţei, în regiunea numită Bretania, există peste 3.000 de megaliţi, aşezaţi în linie dreaptă şi în­şiraţi pe o distanţă de peste 12 kilometri. Legenda locală vorbeşte despre o legiune romană care mărşăluia prin zonă, iar vrăjitorul Merlin i-a prefăcut pe toţi în pietre. O teorie modernă susţine că megaliţii erau parte a unui sistem antic de detectare a cutremurelor. Nimeni nu are însă detalii despre populaţia din neolitic care a construit complexul.

Helike, orașul pierdut, poate „adevărata Atlantida”

Istoricul grec din secolul al II-lea Pausanias vor­beşte despre un mare cu­tremur care a distrus oraşul Helike. Tsunami-ul care a ur­mat a şters orice urmă a oraşului odată înfloritor, ca­re adăpostea un templu în­chinat lui Poseidon, zeu al mării. În afara vechilor texte greceşti, nu exista nicio do­vadă a existenţei acestui o­-raş, până când, în 1861, un arheolog a găsit o monedă de bronz care avea gravat capul zeului Poseidon. În 2001, arheologii au reuşit să găsească ruinele lui Helike sub mâlul şi pietrişul depus de mare. Vestigiile sunt acum în curs de dezgropare, iar u­-nii consideră că aceasta ar putea fi adevărata Atlantida.

Rongorongo

Considerat „celălalt  mister al Insulei Paş­telui”, Rongorongo es­te un tip de scriere hie­roglifică indescifrabilă, folo­sită de locuitorii timpurii ai regiunii. În timp ce nicio altă populaţie apropiată nu a avut un limbaj scris, Rongorongo a apărut în mod misterios pe la 1700. Limba s-a pierdut în­să odată cu speranţele de a putea descifra scrisul hiero­glific după ce primii colo­ni­zatori europeni au interzis fo­losirea ei din cauza legăturilor cu rădăcinile păgâne ale in­digenilor.

PRYPIAT (Ucraina): orașul muncitorilor de la Cernobîl

Prypiat este un oraș abandonat din nordul Ucrainei. A fost casa muncitorilor din Centrala Nucleară Cernobîl, fiind aban­donat în 1986 în urma dezastrului de la Cer­nobîl. La acel moment număra 50.000 de lo­cui­tori. Blocuri de locuințe (printre care unele proaspăt construite și neocupate încă), piscine, spitale și alte clădiri au fost abandonate. Rezidenților le-a fost permis să ia cu ei doar o servietă cu documente, cărți și haine necontaminate. Multe clă-diri au fost vandalizate de-a lungul anilor. Deoarece clădirile nu au mai fost întreținute, acoperișurile au scurgeri, iar primăvara camerele sunt inundate cu apă. Nu e neobișnuit să vezi copaci crescând pe acoperișuri sau chiar în clădiri.

GUNKANJIMA (Japonia): insula interzisă

Această insulă este una din cele 505 insule nelocuite din Prefectura Na­gasaki din Japonia, fiind situată la apro­xi­mativ 15 km de orașul Nagasaki. Mai este cunoscută și ca „Gunkan-jima” sau Insula Navă-de-război datorită zidurilor înalte dinspre mare.
Totul a început în 1890 când o companie numită Mitsubishi a cumpă­rat insula și a inițiat un proiect de ex­tragere de cărbuni de pe fundul mării. Acest lucru a atras prea multă atenție, iar în 1916 compania a fost forțată să construiască, pe insulă, cea mai mare clă­dire de beton din Japonia la acel moment. Un conglomerat de apartamente care să găzduiască muncitorii pe de o parte și să-i protejeze de uragane în același timp.
Cum petrolul a luat locul cărbunelui în Japonia anilor 1960, minele de căr­bune au început să se închidă în toată țara, iar minele Hashima nu au fost o excepție. În 1974 Mitsubishi anunță oficial închiderea minei, iar azi e un loc pustiu cu vizitare interzisă.

CRACO (Italia): un fascinant oraș medieval

Craco este localizat în regiunea Basilicata din provincia Matera. Orașu medieval este tipic celor din zonă, construit în jurul dealurilor. Craco poate fi datat încă din 1060, pe vremea când ținutul era deținut de Arhiepiscopul Ar­naldo, Episcop de Tricarico.
În 1891, populația din Craco număra peste 2.000 de locuitori. Totuși au existat multe pro­bleme datorită slabei dezvoltări a agriculturii. În­tre 1892 și 1992 peste 1.300 de locuitori au mi­grat din oraș în America de Nord. La slaba dez­­voltare a agriculturii s-au mai adăugat cutremu­rele, alunecările de teren și războiul – toate con­tribuind la migrarea în masă. Între 1959 și 1972 Craco a fost afectat de aceste alunecări de teren și cutremure. În 1963 ultimii 1.800 locuitori ră­mași au fost mutați într-o vale din apropiere nu­mită Craco Peschiera, iar originalul Craco a ră­mas în stare de decădere până azi.

KADYKCHAN (Rusia): amintirile Uniunii Sovietice

Kadykchan a fost unul din multele orășele ru­sești care au ­că-zut în ruină du­pă prăbușirea U­niunii Sovietice.
Rezidenții au fost forțați să se mute pentru a a­vea acces la ser­vicii ca apă cu­rentă, școli și în­grijire medicală.
Statul i-a mutat pe o perioadă de două săptămâni, fiind duși în alte orașe unde au fost împroprietăriți  cu noi case. Cândva un oraș minier de staniu cu o po­pulație de 12.000 locuitori, acum un oraș pustiu. În graba lor de a pleca, locuitorii au lăsat în urmă lucruri personale, așa ca poți găsi prin casele părăsite jucării vechi, cărți, haine și alte obiecte.

Marea Gaură Albastră (Belize)

Parte a Recifului Farului, Marea Gaură Albastră se situează la aproximativ 60 de mile de ţărm
în drept cu oraşul Belize. O gaură mare de aproximativ un sfert de milă, aproape perfect ciurculară, este una din cele mai uluitoare saituri de scufundări de pe Pământ. În gaură apa are 480 picioare (145m) adâncime; adâncimea fiind ceea ce îi dă această cu­loa­re albastră de unde îi vine şi numele de gaură albastră.

Canionul Antilopei (Arizona – SUA)

Cea mai vizitată şi fotografiată parte a ca­nionului din sud-vestul Americii, Ca­nionul Antilopei este localizat în ţinutul Navajo lângă Page, Arizona. Include două zone fotogenice disticte şi anume Canionul Antilopei Superior sau “Crăpătura“ şi Canionul Antilopei Inferior sau “Tirbuşonul“.
Numele navajo a Canionului Antilopei Su­perior este Tse’ bighanilini, care înseamnă “locul unde apa trece prin piatră“. Canionul Antilopei Inferior este Hasdestwazi sau “arcuri spiralate din piatră“.

Pavajul Giganților (Irlanda)

O suprafaţă de aproximativ 40,000 de coloane de bazalt centralizate, Pavajul Giganţilor este rezultatul unei erupţii vulcanice străvechi. Localizate la nord-estul coastei de Irlandei de Nord, multe din coloane sunt hexagonale, deşi sunt şi unele cu patru, cinci, şapte şi opt laturi. Cele mai înalte au cam 12 metri înalţime, iar lava solidificată de pe stânci este de 28 metri grosime în unele locuri.

Poarta Iadului (Turkmenistan)

Numită de localnici Uşa spre Iad, a­cest loc din Turkmenistan este situat lângă micul oraş Darvaz. Când geo­logii săpau pentru gaz, acum 35 de ani, au descoperit o cavernă sub pământ care era aşa
de mare încât tot saitul de forare cu tot echi­pamentul necesar au lunecat adânc sub pă­mânt. Nimeni nu a îndrăznit să se ducă după ele deoarece caverna plină cu gaze s-a aprins, iar de atunci arde într-una. Nimeni nu ştie câte tone de gaz bun au ars în toţi aceşti ani, dar pare să fie infinit…

Ochiul Saharei (Mauritania)

Spectaculosul loc din Mauritania în partea de sud-vest a deşertului Sahara este aşa de uriaş (30 de mile în diametru) că e vizibil din spaţiul cosmic. Numită Structura Richat sau Echiul Saharei, s-a crezut iniţial că formaţiunea ar fi cauza unui impact cu un meteorit, dar acum geologiştii cred că este rezultatul ridicărilor de teren şi eroziunii. Cau­za formei sale circulare este încă un mister.

Peștera de Cristal a Giganților (Mexico)

Găsită în adâncimile unei mine din sudul Chihuahua Mexic, aceste cristale au format o peşteră naturală. O formaţiune spectaculoasă de cristale înalte cât pinul, în unele cazul de circumferinţă chiar mai mare, strălucesc în auriu şi argintiu, având forme din cele mai ciudate. Peştera a fost decoperită datorită exploatării de argint şi zinc din mină.

MACHU PICCHU (Peru): Orașul pierdut al incașilor

Machu Picchu (“Vârful Vechi”) este un oraș incaş pre-columbian locali­zat la 2,430 m altitudine pe o creastă muntoasă deasupra Văii Urubamba din Peru, a­proape de Cusco. Machu Pi­cchu este probabil cel mai cunoscut simbol al Imperiului Inca. Se face adesea re­ferire la „oraşul pierdut al in­caşilor”. Situl a fost introdus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1983 şi a fost descris ca „o capodoperă ab­solută a arhitecturii şi o măr­turie unică a civilizaţiei inca­şe”.
Machu Picchu a fost construit în jurul anului 1450 şi a fost abandonat la mai puţin de 100 de ani, în timp ce im­periul se prăbuşea sub ocu­paţia spaniolă. Deşi citadela este situată la aproximativ 50 de mile de Cusco, capitala Inca, nu a fost niciodată gă­sită şi distrusă de spanioli pecum alte orale incaşe.
În 1911, istoricul şi explo­ratorul Hiram Bingham a adus Machu Picchu în atenţia lumii. Bingham şi unii au e­-mis ipoteza că citadela a fost locul tradiţional de naşteri a populaţiei incaşe sau centrul spiritual al „virginelor soarelui”, în timp ce alţii au specu­lat ideea că Machu Picchu era un refugiu regal.

ANGKOR (Cambodgia): Cel mai mare monument religios din lume

Angkor a servit ca cetate de scaun al imperiului Khmer care a înflorit cam din secolul 9 până în secolul 15 d.Hr.. Mai precis, perioada Angkoriană poate fi definită ca perioada de la 802 d.Hr., când monarhul khmer hindu Jayavarman al II-lea s-a autoproclamat „monarhul universal” şi „regele+zeu” al Cambodiei, până în 1431 d.Hr., când invadatorii Thai au descins în capitala Khmer, determinând populaţia să migreze la sud de Phnom Penh.
Ruinele Angkor sunt situate în mijlocul pădurilor şi terenurilor agricole la nord de Marele Lac (Tonle Sap) şi la sud de Dealurile Kulen, aproape de actualul Siem Reap şi fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, Templele de la Angkor sunt în număr de peste 1000, fiind astfel cea mai mare lo­caţie religioasă din lume, fi­ind vizitată de peste 1 milion de turişti anual.

MEMPHIS (Egypt): Capitala antică a Egiptului

Memphis a fost stră­ve­chea capitală a Egiptului de Jos şi a Vechiului Regat al Egiptului de la fondarea acestuia în jur de 2200 î.Hr. şi mai târziu pentru scurte perioade în timpul Noului Regat, şi a deţinut funcţia de centru administrativ de-a lungul istoriei antice. Numele Străvechi Egiptea era Ineb Hedj (“Zidurile Albe”). Numele de „Memphis” este deformarea grecească a numelui egiptean Piramidei Pepi I (a 6-a dinastie), Men-nefer, care a devenit Menfe. Conform lui Herodot, oraşul a fost fondat undeva prin 3100 î.Hr. de Menes, care a unit cele două regate ale Egiptului.
Memphis şi-a atins vîrful prestigiului sub dinastia a 6-a ca centru al cultului Ptah. A decăzut imediat după dinastia a 18-a cu ridicarea Thebei şi a renăscut sub perşi înainte de a cădea pe locul doi datorită fondarii Alexandriei. În 641 a fost abandonat şi a devenit o sursă de piatră pentru aşezările din apropiere.

PETRA: structuri din piatră cioplite în stâncă

Petra („Roca”) se află pe versantul muntelui Hor (Iordan) într-un defileu muntos şi formează flancul estic al Arabah (Wadi Araba), marea vale dintre Marea Moartă şi golful Aqaba. Este faimoasă deoarece are multe structuri din piatră cioplite în stâncă. Saitul a fost dezvăluit lumii Vestice de către exploratorul elveţian Johann Ludwig Bur­ckhardt în 1812 şi a fost declarat Patrimoniul Mondial UNESCO în 1985 când a fost descris ca „una din cele mai preţioase proprietăţi culturale ale omenirii”.
Închisă între stânci şi u­-dată de pârâiaşe vii, Petra nu numai că poseda avantajul unei fortăreţe dar controla principalele rute comerciale care treceau spre Gaza în vest, spre Bosra şi Damasc în nord, spre Aqaba şi Leuce Come la Marea Roşie şi peste deşert spre Golful Persan. Petra a decăzut sub domnia romană, în mare parte da­to­rită schimbării rutelor de co­merţ. În 363 un cutremur a distrus multe clădiri şi a para-lizat sistemul de aprovizio-nare cu apă.

VIJAYANAGAR (India): capitala unuia din cele mai mari imperii Hindu

Vijayanagar, capitala unuia din cele mai mari imperii Hindu, a fost fondat de prinţesa Harihara şi Bukka din dinastia Sangama în 1336.
A atins mărirea sub Krishna­devaraya (1509-29), când con­trola aproape toată zona peninsulei sud de râurile Krishna şi Tungabhadra.
Comparabil cu Delhi în se­colul a 14-lea, oraşul cu o po­pulaţie estimată la jumătate de milion de locuitori, acoperea o suprafaţă de 33 km pătraţi şi era înconjurat de mai multe linii concentrice de for­tificaţii. Bogaţia sa a rezultat din controlul comerţului cu mirodenii şi industriei bumbacului.
Imperiul s-a prăbuşit după bătălia de la Talikota în 1565 când oraşul a fost jefuit de confederaţia Deccan a sulta­nilor (Bidar, Bijapur, Golconda, Ahmednagar şi Berar), astfel deschizând sudul Indiei pentru cuceririle musulmane.

PALENQUE (Mexic): Unul din cele mai rafinate orașe maiașe

Palenque este un antic o­raş Maya în apropierea râului Usumacinta în statul mexican Chiapas. Conţine u­-nele din cele mai bune arhitecturi, sculpturi, acoperişuri-pieptene şi sculpturi pe care civilizaţia Maya le-a produs.
Străvechiul oraş maiaş Palen­que, cu superba junglă ca de­cor şi rafinata arhitectură şi decoraţie, este una din minunile Mexicului. Populat pen­tru prima oară în jur de 100 î.Hr., a înflorit în 600-700 d.Hr. Oraşul a crescut în im­portanţă sub conducerea lui Pakal, un rege cu un picior de lemn care a domnit din 615 până în 683 d.Hr. reprezentat de hieroglifele soarelui şi scutului, el mai fiind menţionat ca Scutul Soarelui sau Macaul Alb. În timpul domniei lui Pakal, în Palenque au fost construite multe pieţe şi clă­diri printre care şi superbul Templo de las Inscripciones (propriul mausoleu).
După secolul al 10-lea Palanque a fost abandonat, ruinele fiind descoperite abia în secolul al 18-lea.

Cea de-a doua etapa a concursului “Si eu colectez separat uleiul vegetal uzat” s-a incheiat. Acesta s-a desfasurat in perioada ianuarie–aprilie 2011 in 40 de institutii de invatamant constantene, dintre care 14 s-au clasat in topul celor care au reusit sa mobilizeze un numar mai mare de elevi.

La sfarsitul acestei etape, din totalul de institutii participante, au fost desemnate castigatoare doar primele trei, avandu-se in vedere cantitatea de ulei rezidual colectata. Institutiile castigatoare au fost stabilite pe baza unui raport intre cantitatea de ulei colectata si numarul total de elevi din institutia respectiva, astfel incat sa fie asigurat un raport echitabil pentru toti cei inscrisi in concurs. In cea de-a doua etapa s-au implicat aproximativ 3000 de elevi, peste 60 de cadre didactice si a fost colectata o cantitate de 963,5 litri de ulei vegetal uzat. Cele trei institutii castigatoare ale celei de-a doua etape sunt: Scoala “Viceamiral Ioan Murgescu” din Valu lui Traian cu un procent de mobilizare al elevilor de 64.78%, Scoala nr. 29 “Mihai Viteazul” Constanta cu un procent de 32.97% si Gradinita nr. 44 din Constanta cu un procent de 23.33%.

“Ne bucuram foarte mult ca interesul acordat concursului nostru nu a scazut. Dimpotriva, se poate remarca o crestere a procentului de mobilizare al elevilor si a cantitatii de ulei colectate, in ciuda faptului ca, fata de etapa anterioara, a scazut putin numarul institutiilor care au colectat ulei rezidual. Insa, cantitatea colectata in aceasta etapa si numarul de elevi implicati reprezinta o dovada a cresterii grupului tinta si a promovarii intense din institutiile participante. Feedback–ul primit din partea elevilor si al profesorilor este de asemenea foarte incurajator. Acestia sunt incantati de initiativa noastra, sunt foarte implicati si ne solicita mereu informatii suplimentare si prezentari la clasa. Speram ca exemplul acestora sa fie urmat de cat mai multi cetateni. Este foarte important ca acestia sa constientizeze necesitatea unei colectari selective a acestui deseu, care, gestionat necorespunzator, este extrem de daunator mediului si sanatatii umane”, a declarat Andreea Ionascu, coordonator proiecte ONG Mare Nostrum.

Scopul acestei activitati este de a creste gradul de informare si constientizare a cetatenilor in ceea ce priveste efectele nocive ale uleiului vegetal uzat, precum si evidentierea importantei colectarii acestuia.

Proiectul cultural-educativ, „Lumea văzută cu ochi de copii”, oferă preşcolarilor posibilitate de a cunoaşte şi, în acelaşi timp, de a-şi exercita principalele drepturi adoptate de ONU – Convenţia privind Drepturilor Copiilor.