Marea Gaură Albastră (Belize)

Parte a Recifului Farului, Marea Gaură Albastră se situează la aproximativ 60 de mile de ţărm
în drept cu oraşul Belize. O gaură mare de aproximativ un sfert de milă, aproape perfect ciurculară, este una din cele mai uluitoare saituri de scufundări de pe Pământ. În gaură apa are 480 picioare (145m) adâncime; adâncimea fiind ceea ce îi dă această cu­loa­re albastră de unde îi vine şi numele de gaură albastră.

Canionul Antilopei (Arizona – SUA)

Cea mai vizitată şi fotografiată parte a ca­nionului din sud-vestul Americii, Ca­nionul Antilopei este localizat în ţinutul Navajo lângă Page, Arizona. Include două zone fotogenice disticte şi anume Canionul Antilopei Superior sau “Crăpătura“ şi Canionul Antilopei Inferior sau “Tirbuşonul“.
Numele navajo a Canionului Antilopei Su­perior este Tse’ bighanilini, care înseamnă “locul unde apa trece prin piatră“. Canionul Antilopei Inferior este Hasdestwazi sau “arcuri spiralate din piatră“.

Pavajul Giganților (Irlanda)

O suprafaţă de aproximativ 40,000 de coloane de bazalt centralizate, Pavajul Giganţilor este rezultatul unei erupţii vulcanice străvechi. Localizate la nord-estul coastei de Irlandei de Nord, multe din coloane sunt hexagonale, deşi sunt şi unele cu patru, cinci, şapte şi opt laturi. Cele mai înalte au cam 12 metri înalţime, iar lava solidificată de pe stânci este de 28 metri grosime în unele locuri.

Poarta Iadului (Turkmenistan)

Numită de localnici Uşa spre Iad, a­cest loc din Turkmenistan este situat lângă micul oraş Darvaz. Când geo­logii săpau pentru gaz, acum 35 de ani, au descoperit o cavernă sub pământ care era aşa
de mare încât tot saitul de forare cu tot echi­pamentul necesar au lunecat adânc sub pă­mânt. Nimeni nu a îndrăznit să se ducă după ele deoarece caverna plină cu gaze s-a aprins, iar de atunci arde într-una. Nimeni nu ştie câte tone de gaz bun au ars în toţi aceşti ani, dar pare să fie infinit…

Ochiul Saharei (Mauritania)

Spectaculosul loc din Mauritania în partea de sud-vest a deşertului Sahara este aşa de uriaş (30 de mile în diametru) că e vizibil din spaţiul cosmic. Numită Structura Richat sau Echiul Saharei, s-a crezut iniţial că formaţiunea ar fi cauza unui impact cu un meteorit, dar acum geologiştii cred că este rezultatul ridicărilor de teren şi eroziunii. Cau­za formei sale circulare este încă un mister.

Peștera de Cristal a Giganților (Mexico)

Găsită în adâncimile unei mine din sudul Chihuahua Mexic, aceste cristale au format o peşteră naturală. O formaţiune spectaculoasă de cristale înalte cât pinul, în unele cazul de circumferinţă chiar mai mare, strălucesc în auriu şi argintiu, având forme din cele mai ciudate. Peştera a fost decoperită datorită exploatării de argint şi zinc din mină.

Ruapehu este în apropiere de doi vulcani activi Ngauruhoe, și Tongariro care se află de asemenea pe teritoriul parcului național. Stricăciunile cele mai mari ale avalanșei de noroi a avut loc la data de 24 decembrie 1953, când s-a prăbușit un pod de cale ferată în timp ce era traversat de un tren. Incidentul a produs moartea a 151 de oameni.

Erupții mai puternice au avut loc în anii 1895, 1945, 1969, 1971, 1975, 1988, în septembrie 1995 și în iunie 1996. Cu toate că erupțiile au avut loc într-o regiune cu populație densă, n-a fost nimeni rănit. Ultima erupție a avut loc la 25 septembrie 2007, când în mod neașteptat a pornit erupția vulcanului care a durat șapte minute. Norul de fum al vulcanului se spune că a atins 5000 de m înălțime, locurile de schi au trebuit să fie evacuate urgent.

Un drumeț a fost rănit grav de o piatră care prin cădere a străpuns acoperișul unei colibe. La data de 18 martie 2007 au început să cadă ploi torențiale în regiunea craterului, care au pornit o cantitate mare de grohotiș și avalanșe de noroi care au inundat valea. Masa de noroi cu apă pornită de pe munte a atins valuri cu o înălțime de 4 m, acestea au rupt arborii aflați în cale. Apele care au sosit în valea râului Whangaehu de la o înălțime de peste 2.500 de m, au inundat valea în care se afla satul Tangiwai.

Autoritățile locale au oprit în prealabil circulația rutieră și feroviară. Monumentul morților de la erupția anului 1953 a fost avariată, în schimb la erupția actuală n-a fost semnalat nici un accident mortal. (Sursa: wikipedia)

Măgurele este astăzi oraş. Aici a poposit cândva marele voievod român Mihai Viteazul, întrucât, după unele mărturisiri ale localnicilor şi din unele documente aflate în Arhivele Statului, Măgurele a fost moşia de zestre a Doamnei Stanca, iar Mihai Viteazul a trecut-o ca moştenire unei nepoate de a lor, Ilinca fiica lui Nicolae Vodă Pătraşcu, care, la rândul ei, a lăsat-o fiului ei Ştefan Vodă Cantacuzino. Mai târziu, Măgurele devine proprietatea mai multor boieri descendenţi şi, în sfârşit, moşia familiei Oteteleşanu (Otteteleşeanu), o familie de boieri cu vederi largi, generoase după cum se va vedea mai jos.

Rodnicia solului şi apropierea de oraş a făcut ca de la început să se stabilească aici oameni care s-au ocupat cu grădinăritul. Aşa se explică de ce s-au stabilit aici încă din timpuriu (în satul Filipescu) familii de bulgari şi sârbi, meşteri iscusiţi în ale grădinăritului, care vorbesc şi astăzi un dialect sârbo-bulgar, pe lângă limba română. În afară de grădinile de zarzavat, localnicii s-au ocupat şi cu creşterea vitelor de lapte, făcând ca o parte din ei să aibă adevărate turme de vaci, de oi şi de bivoliţe, al căror lapte gras era foarte căutat pe pieţele Capitalei.

Printre cei care se aflau pe dealul Mitropoliei din Bucureşti în zilele premergătoare lui 24 ianuarie 1959 şi cereau înfăptuirea Unirii, au fost şi ţăranii din satele din jurul Capitalei, aşa cum atestă istoricii Unirii şi fără îndoială au fost şi ţăranii din Măgurele.

Familia Oteteleşanu aduna mai multe familii cu vederi progresiste la castelul cu două turnuri de la Măgurele şi îi ajuta material pe unii intelectuali. Astfel se explică trecerea pe la Măgurele a lui Mihai Eminescu. Bucurându-se de ospitalitatea acestor boieri, Eminescu a poposit pe malurile lacului ce oglindea silueta frumosului castel al lui Oteteleşanu, astăzi monument istoric, şi gustând din răgazul clipelor de linişte din vastul parc ce adumbrea şi lacul şi castelul. În această ambianţă romantică compune Scrisoarea a IV-a.

Între anii 1851-1853, Ioan Otteteleşeanu împreună cu a doua soţie a sa, Elena, născută Filipescu, hotărăsc să zidească din temelie biserica din Măgurele, pentru ţăranii care nu putuseră să zidească singuri biserica, dar cu mâna de lucru a acestora. Biserica este construită din cărămidă subţire şi a fost înzestrată cu odoarele şi obiectele necesare de către Ioan şi Elena Otteteleşeanu, dându-i-se ca hram Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi, al doilea hram, Sfântul Ioan Botezătorul.

Ca arhitectură bisericească apare destul de interesantă: este în formă de cruce, cu o turlă mare în mijloc, iar în faţă are clopotniţa mascată de un fronton ce o apropie de statutul bisericilor catolice, iar la cele două extremităţi ale frontonului se află două mici turle care sunt simulate. Biserica are o lungime de 26 metri şi lăţimea de 5 metri.

În interior biserica se compune din trei compartimente: altar, naos şi pronaos. În pronaos sunt două cămăruţe laterale care servesc pentru depozitarea combustibilului şi a altor obiecte bisericeşti; din cămăruţa din dreapta porneşte scara de lemn de stejar în spirală care duce la cafas şi la clopotniţă.

Altarul este despărţit de naos printr-o catapeteasmă de lemn pe care sunt fixate într-un cadru simplu cu icoanele împărăteşti, icoanele hramului şi icoanele de dimensiuni mai reduse (26/24 cm.) cu prorocii Vechiului Testament, iar în rândul al doilea de sus în jos scene din viaţa Maicii Domnului şi a Mântuitorului. Toate aceste icoane sunt pictate în ulei pe lemn şi sunt detaşabile. „Cina cea de Taină”, o icoană mai mare, întrerupe la mijloc cele două rânduri de icoane menţionate mai sus. În partea de sus a catapetesmei străjuieşte „Sfânta Cruce” cu chipul Mântuitorului răstignit.

Icoanele acestea, prin armonia liniilor, a proporţiilor şi redării detaliilor şi mai ales a culorilor în care predomină roz-albastru sunt adevărate capodopere şi sunt pictate de Gh. Tattarescu, după întoarcerea lui din Italia. Păşind în naos, în partea stângă este află un amvon traforat şi sculptat având ca pupitru, pe care se aşează Sf. Evanghelie când se citeşte în noaptea Învierii, un vultur cu aripile întinse.

Suspendat şi ancorat la baza turlei mari se află un policandru cu 18 braţe pe două rânduri din bronz care simbolizează vrejul lui Iona din Vechiul Testament, atunci când se retrăsese la marginea cetăţii supărat că Dumnezeu nu-i îndeplinise prorocia de a pierde cetatea Ninive.

Acest policandru, prin felul în care reproduce un pepene galben cu vrej cu frunze, cu flori şi cu fruct, este o piesă artistică rară.

Tot aici în naos se află cafasul pentru cor, care, după înfiinţarea Institutului Ioan Otteteleşeanu, este format din elevele primite în acest institut. Institutul a fost înfiinţat în 1893, prin aducerea la îndeplinire a prevederilor din testamentului lui Otteteleşeanu de la 1876, de către Ioan Kalinderu, ca legatar al întregii averi menţionate în acest testament.

Mai târziu, Institutul de Fete printr-o „Carte de Danie” a fost încredinţat Academiei Române, care devine Şcoala normală de fete şi fiinţează până în 1944, când îi ia locul o şcoală de ofiţeri şi apoi se construieşte aici Institutul de Fizică Atomică.

Biserica nu are pisanie veche.

Pictura: în a doua jumătate a veacului al XIX-lea se întoarce din Italia Gh. Tattarescu, unul dintre pictorii deschizători de drumuri în pictura românească. Alături de Constatin Lecca, Sava Henţia, B. Panaitescu, Carol Popp de Szathmary şi alţii, Tattarescu a dat naştere în ţara noastră unui stil pictural de nuanţă occidentală.

Format la şcoala de pictură italiană şi influenţat de spiritul acestei şcoli, ca şi de spiritul revoluţionar al veacului al XIX-lea, el pictează mai multe biserici, în stil neoclasic, printre care menţionăm Radu Vodă din Bucureşti şi Capela Eternităţii din Iaşi.

Biserica din Măgurele zidită, după cum am arătat, în 1851, a fost de asemenea pictată de Tattarescu în 1853, într-un stil aparte, care face trecerea de la stilul bizantin la cel al Renaşterii. Ca început de drum nou în pictura românească din cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea, această pictură avea o mare însemnătate.

Din nefericire, ea a fost ameninţată să se piardă din cauza igrasiei din biserică.

Deşi s-au făcut mici reparaţii în 1907, 1929, 1930, 1934 şi 1945, toate au fost superficiale şi de proastă calitate şi igrasia a lucrat nestingherită. Abia în 1964 s-a pornit la reparaţii radicale, în exterior dându-se jos toată tencuiala de pe soclu până la cărămidă lăsându-se să se usuce şi săpându-se în interiorul zidului tuburi de aerisire, după sistemul Knappen. Reparaţiile vor continua şi în interiorul bisericii, după acelaşi sistem pe măsură ce vor fi adunate fondurile necesare.

În anul 1992, biserica a intrat în lucrări de consolidare şi reparaţii capitale, lucrări care continuă şi în prezent. S-au scos toate lucrurile şi obiectele din biserică. Icoanele litografiate şi cele pictate pe lemn, fără a avea o valoare artistică deosebită, s-au împărţit credincioşilor din parohie şi altele au fost donate şcolii şi aşezate în clase.

Şi astăzi lucrurile sunt păstrate cu grijă într-o cameră din clădirea cimitirului nou, deoarece biserica urmează a intra în lucrările de restaurare a picturii, astfel încât în biserică se află lucrurile şi obiectele strict necesare cultului divin.

Icoanele de pe catapeteasmă se află în proces de restaurare de către pictorul Handrea.

S-a înlocuit pardoseala veche cu plăci de granit.

Biserica din Măgurele, interesantă prin arhitectura şi mai ales prin pictura ei, este vizitată de numeroşi cercetători care se interesează de valoroasele opere de artă din trecut, ca şi de vizitatori străini care vin cu diferite delegaţii la Institutul de Fizică Atomică de vis-à-vis.

Constantin Natalia
Cls. aIV –a B
Liceul Teoretic Horia Hulubei, Magurele, Ilfov
Profesor coodonator VERONICA TUDOR

Articol preluat de pe site-ul Proiectului “4×4 – Generatia viitorului” | Asociatia Blue Projects

Elev Octavian Pricolici

Istorie
Orasul Valenii de Munte este atestat documentar ca targ al sacuienilor si vama in secolul al XV-lea, intr-o porunca a lui Dan al II-lea. Asezarea insa a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri, cercetarile arheologice demonstrand prezenta vetrelor inca din paleoliticul mijlociu. Valenii de munte a indeplinit de-a lungul existentei sale functii de prestigiu ale unui oras: capitala de judet, vama, targ, resedinta plaiului Teleajen, centru politic al raionului si cetatii de cultura Teleajen .

Date administrative

Populatie: 13 309 locuitori

Suprafata: 21,59 km²

Relief
Valenii de Munte este dispus in depresiunea cu acelasi nume a Subcarpatilor Curburii, pe Valea Teleajenului.

Clima

Climatul temperat – continental, cu ierni blande si veri mai racoroase, au contribuit la dezvoltarea orasului Valenii de ca statiune climaterica.

Obiective turistice

Valenii de Munte a fost resedinta lui Nicolae Iorga, aici gasindu-se in prezent Casa Memoriala care poate fi vizitata.

Muzeul memorial “Nicolae Iorga” din Valenii de Munte, dezvaluie vizitatorului gustul genialului om pentru creatia populara autohtona. Exponatele lacasului: mobilierul din lemn masiv, scoartele, tablourile, obiectele personale ale savantului, redau nota de autenticitate a decorului in care profesorul Iorga a gandit si a creat o vasta opera. Publicatiile si documentele expuse atesta contributia uriasa adusa de marele savant la afirmarea culturii romanesti în tara si strainatate.

Va spun sincer ca pe mine, desii sunt mic si nu stiu foarte multe despre N. Iorga, m-a impresionat si sunt convins ca o sa va placa daca veniti sa vizitati orasul bunicilor mei.

Pentru a va convinge de frumusetea locului atasez cateva imagini de la Casa Memoriala “Nicolae Iorga”.

Articol preluat de pe site-ul Proiectului “Micii Exploratori” | Asociatia Blue Projects

Eu sunt Coreţchi Ana-Maria,  elevă în clasa a VI – a C şi împreuna cu  Bianca Motoi, colega mea, ne-am propus să prezentăm colegilor – casa în care a trăit familia Brătianu din Ştefăneşti -  Argeş. Casa supranumită “Vila Florica”

Am plecat să explorăm zona împreună cu bunicul meu localnic.

Pe drum el ne – a spus legenda:

De mult aici locuia o familie, familia Brătianu. Ei aveau o fică pe nume Florica. Tatăl ei nu ii dadea voie sa faca tot ce faceau celelalte fete de varsta ei. Fata nu avea voie sa aiba un “iubit” si suferea tare mult din pricina acestui fapt. Ei aveau un caine pe care fetital il adora , ne avand alti prieteni se juca numai cu el. Cand fata avea deja o varsta incepuse sa isi doreasca cu adevarat un prieten (iubit) si i-a trecut prin cap sa aiba o relatie cu cainele ei. Intr-o zi s-a dus la caine si s-a dezbracat incercand sa isi arate iubirea cum stia ea ca se face dar tatal ei a prins-o si a omorat-o pe loc din cauza furiei si nu a regretat acest lucru foarte mult fiindca a considerat ca gestul ei il va face de ras.

Inainte orasul Stefanesti nu exista…adica exista dar se numea Bratesti deoarece familia Bratianu era la putere.

Odata ajunsi la casa acestora citim placa, apoi vizitam casa si intram in biserica.

In parc lumea se poate plimba, este un loc linistit cu un peisaj mirific in padure. Acum, la Vila FLorica se organizeaza multe spectacole cum ar fi Focul lui Sumendru.

Despre Ion I. C. Brătianu: s-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu. În 1907 se căsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.

Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament (care s-ar fi dovedit a fi eronat), după care gripa dispare doar pentru o perioadă de timp. Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare in condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului decedează.

Articol preluat de pe site-ul Proiectului “Micii Exploratori” | Asociatia Blue Projects

Un eveniment gustat de turisti este momentul in care scafandrii care au grija de giganticul acvariu cauta sa evite pestii Napoleon in incercarea lor de a curata peretii acvariului. Construirea AquaDom-ului a costat 12,8 milioane de euro. Designul acvariului a fost atribuit companiei International Concept Management, Inc.

Acvariul este umplut cu 900 000 de litri de apa marina. Ca si populatie, in el putem gasi peste 2 600 de pesti, reprezentand 56 de specii.

Pentru a hrani pestii, dar si pentru a curata acvariul, hotelul a angajat doi scuba diveri “proesionisti” care se straduiesc sa mentina acvariul in topul atractiilor turistice din Berlin. Si, uitandu-ne la fotografii, reusesc pe deplin.

Predjamski Grad (“Castelul din fata Pesterii” in slovena) dateaza din secolul 12 si este construit in fata Pesterii Erazem. Locul are o mare valoare istorica si pune in evidenta traditiile si folclorul sloven. Avand inca de la inceput statut de cetate, gura pesterii a fost transformata intr-o adevarata intrare de fortareata, pestera urmand sa-i adaposteasca pe locuitori de invaziile inamice. Dincolo de poarta se gaseste o retea de galerii care traverseaza muntele de la un capat la altul.

Pesterile Batu din Malaezia iti ofera pe deplin perspectiva a ceea ce poate insemna “mare”. Numita si “pestera pietrelor”, Batu gazduieste in fiecare an milioane de pelerini Hindu care vin aici pentru “Thaipusan” – celebrarea Noului An la hindusi.  Si acest eveniment se intampla de foarte multa vreme, cu siguranta chiar si inainte de a ne sti noi ca tara. Ei bine, dupa o calatorie putin obositoare, un urcus de 242 de trepte ce ne duc pana la intrarea in munte, suntem intampinati de probabil cea mai mare sala in care am pus vreodata piciorul.  Sala este cu atat mai remarcabila cu cat are un acoperis “dechis”, rin care lumina invadeaza burta muntelui. Daca va inchipuiti toate aceste lucruri la o scara imensa, e bine sa stiti ca nu exagerati cu nimic. Din contra, ajutandu-va de imaginative mai puteti adauga cateva tuse, de la voi, fara frica. Chiar si asa sunteti abia pe-aproape de privelistea oferita de aceasta mareata sala. Pesterile Batu sunt si astazi unul dintre locurile Asiei cele mai vizitate de turisti.

Cam tot ce stim noi astazi in materie arhelogica se datoreaza descoperirilor din ultimii 200 de ani. Ar trebui sa ne multumim cu asta? Ei bine, nu prea. Cu siguranta mai sunt multe de aflat, pentru ca avem certitudinea (data de recentele descoperiri) ca de mii de ani oamenii au reusit sa puna “caramida peste caramida”, fabricandu-ne astfel o particica din istoria ce ne insoteste fara insa a ni se prezenta. Un ultim loc pe care vi-l prezentam acum este situate in Laos si poarta numele de Pestera Pak Ou. Ca si precedentul loc si aici vorbim tot despre o destinatie pentru pelerini. Ce este interesant aici este faptul ca pelerinii aduc drept ofranda cate o mica statueta Budha, pe care o lasa la pestera. Astfel, putem vedea acum o frumoasa colectie de 3.000 de statuete (probabil o selectie a celor mai expressive statuete). Pelerinajul este facut de familii intregi. Pak Ou se afla in cel mai mare parc natural al Thailandei, foarte aproape de Bangkok ceea ce face din aceasta pestera-templu un loc favorit pentru turisti.

Detalii despre Rio si imprejurimile sale sper sa va oferim in curand, daca si pahomi.ro va dori sa ne acorde putina atentie

Pentru cei inspirati suvenirurile pot deveni si personaje principale in fotografii care vor face multa valva. Trebuie doar sa aveti suvenirul potrivit la locul potrivit si sa fiti atentie la cateva micid etalii pentru a icadra totul in peisaj si pentru a realiza fotografia perfecta. Si ca sa vedeti minunate realizari va oferim o ampla galerie foto cu astfel de imagini.

Rainbow Bridge, USA

Rainbow Bridge se afla in sudul statului Utah, SUA, si este socotit drept cel mai mare pod natural din lume. Spectaculoasa structura de piatra nu a fost cercetata de oamenii de stiinta pana in secolul XX – fiind sub protectia imperativa a triburilor native. Minunatia a fost inglobata in “Rainbow Bridge National Monument”, in anul 1910. Ea are 88 de metri inaltime, o deschidere de 84 de metri si o grosime de 13 metri in varf.

Aloba Arch, Chad

Cu o lungime de 77 de metri, Arcul Aloba este cel mai lung arc natural intalnit in afara Statelor Unite. Ce il deosebeste cu adevarat de celelate structuri naturale este inaltimea: 120 de metri! La fel ca si arcurile de pe teritoriul american, Aloba este un bloc de gresie cu o vechime de milioane de ani. Este situat in partea de nord-est a Ciadului, in apropiere de granita cu Libia si Sudan. Desertul Sahara abunda in astfel de minunatii ale naturii.

Durdle Door, United Kingdom

Daca numele “Durdle Door” suna englezeste, asta este si pentru ca arcada despre care vorbim aici se afla in sudul Angliei. Durdle Door nu este asa de mult o usa, cat, mai degraba, o fereastra prin care se scurg linistitele ape ale Canalului Mânecii. Limba de pamant care formeaza Durdle Door este de origine un calcar special, numit Portland, un material mai greu decat argila care, totusi, nu se dovedeste a fi imbatabil in fata valurilor. Durdle Door pare a avea un destin trist. Gaura arcadei se va intinde din ce in ce mai mult pana intr-o zi cand acoperisul se va prabusi si minunatia pe care o prezentam astazi va va deveni o mica insula pe canal.

Immortal Bridge, China

Pe pantele abrupte ale Muntelui Tai, in provincia chineza Shandong, veti gasi “Podul nemuritor”. Sa speram ca nu veti fi nevoiti sa-l traversati pentru a va putea finaliza calatoria programata. Peisajul arata exact ca o scena din celebrul film Indiana Jones, “podul nemuritor” fiind alcatuit din massive blocuri de piatra ce se sprijina unul de celalalt, dand senzatia ca totul s-ar putea narui intr-o secunda. In cazul in care un cutremur ar “gadila” putin mai tare zona, podul, cu tot cu cei surprinsi in zona ar fi aruncati fara mila in defileul de la baza muntelui. Astfel, nemurirea se pare ca devine o chestie foarte relativa.

Pont d’Arc, France

In sudul Frantei raul Ardèche a sapat serios printr-un antic bloc de calcar dand forma a ceea ce astazi este numit Pont d’Arc. Ce a rezultat nu putea fi evitat, podul natural avand o latime de 60 de metri  si o inaltime de 45 de metri.

Pont d’Arc este o populara atractie turistica si pentru casele din roca din imprejurimi sau pentru siturile preistorice si pesterile misterioase, precum Chauvet Cave. Orasul Vallon-Pont-d’Arc, in mod normal are in jur de 2.000 de oameni, dar pe timpul vacantelor de vara aici putem intalni si chiar de 10 ori mai multi turisti.