(Sursa: www.mesagerul.ro)

Sah-ul este un joc care ar trebuie sa ne preocupe mai mult. Ajuta mintea, creeaza conexiuni si elibereaza forte pe care altfel nu avem cum sa le vedem expuse. Copiii, evident, sunt fascinati initial de piesele de sah, mici jucarii, figurine care le fac placere, abia apoi putand fi familiarizati si cu regulile jocului. Invatarea regulilor si practicarea in sine a jocului de sah este un exercitiu pedagogic extrem de util. Logica si arta anticiparii, necesare in jocul de sah (si nu vorbim aici de sportul “sah”, unde performanta inseamna studii, scheme, metode) ne vor folosi si in scenarii de viata, in luarea deciziilor, in analizarea ipotezelor etc.

Daca va intereseaza detalii despre sportul mintii puteti consulta pagina Wikipedia dedicata sah-ului (link)

Caut pentru un copil de 3 ani si un pic un joc de sah (piese mai ales) care sa-l atraga. Nu stiu neaparat ce caut: piese care sa arate ca niste jucarii, piese care sa arate ca figurine medievale, atipice etc. Oricum, caut ceva. Si nu vreau pentru inceput piese clasice. Ca si metoda pentru pustiul de care vorbesc, vreau initial sa-l induc in lumea pieselor de sah si apoi in cea a jocului. Tabla o recunoaste deja, macar ca nume, dar cu siguranta nu o asociaza jocului de sah. Dupa familiarizarea cu piesele, ar urma trecerea la miscarile pieselor pe abla de joc. Cand lucrurile ar deveni mai serioase (un proces de invatare avansat), ar urma si trecerea definitiva la clasicele piese de sah.

Pana atunci insa, cum spuneam, sunt in cautari. Si am gasit pe net o multime de idei de piese de sah, care nastrusnice, care deosebit de artistice. Va prezint si aici o serie de fotografii cu astfel de piese. In magazine, din pacate, nu am vazut asa ceva. Aveti si voi alte idei?

O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul XVII în Olanda, unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele îngheţate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul îşi are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârşit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheaţă ca o variaţie a hocheiului pe iarbă.

Primele reguli cu privire la pucul de joc şi la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenţi ai unei universităţi din Montreal, în 1870. Tot în acestă perioadă, noul sport a devenit extrem de popular în Canada, trecând şi graniţa către Statele Unite, unde în 1903 s-a format şi prima ligă profesionistă de hochei.

Liga Internaţională de Hochei s-a înfiinţat la Paris, în 1908. Astăzi, ea se numeşte “International Ice Hockey Federation” (IIHF), cu sediul la Zurich.

Primul meci public de hochei este atestat la Montreal, în 1875, unde 2 echipe formate din câte 30 de jucători practicau acest sport pe un teren special amenajat.

Peste 2 ani, numărul jucătorilor a fost redus de la 30 la 9. Popularitatea acestui sport în Canada a dus la crearea primei asociaţii de hochei amator, în 1885.

Primele campionate au fost organizate în Europa în 1910, fiind câştigate de către Marea Britanie. Şapte ani mai târziu, în America, se creeaza “National Hockey League” (NHL), cu numai 6 echipe până în anul 1967. Ulterior, NHL a de venit cea mai prestigioasă ligă de hochei din lume.

Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.

Primele 4 ediţii au fost clar dominate de către canadieni, însă, după război, sovieticii au început uşor să-şi impună autoritatea, până la începutul anilor ’90. Ulterior, Suedia în 1994 şi Cehia în 1998 au câştigat aurul olimpic.

În 2002, la Salt Lake City, Canada a învins în finală SUA, într-unul din cele mai memorabile meciuri din istorie. Hocheiul feminin a debutat la olimpiade în 1998 la Nagano.

Regulament

Hocheiul pe gheaţă este unul din cele mai pasionante sporturi de echipe şi, în mod sigur, cel mai rapid. Foarte popular în Europa, SUA şi Canada, este un sport care necesită tehnică, echilibru şi forţă psihică.

O echipă este alcătuită din maximum 20 de jucători şi 3 portari în competiţia masculină şi din 18 jucători şi 2 portari la feminin. În timpul jocului, o echipă nu poate avea mai mult de 6 jucători pe gheaţă: un portar, 2 fundaşi şi 3 atacanţi.

Pentru manevrarea pucului, jucătorii utilizează o crosă, scopul jocului fiind de a înscrie cât mai multe goluri în poarta adversarilor, încercând în acelaşi timp să primească cât mai puţine goluri în propria poartă. Aşadar, hocheiul pe gheaţă este o combinaţie de eleganţă, spirit de echipă şi agresivitate. Un meci de hochei conţine 3 reprize de câte 20 min. fiecare, cu frecvente schimbări de jucători în timpul meciului şi cu o pauză de 15 min. între reprize.

(Sursa: Wikipedia.ro)

Alexander Joy Cartwright (1820-1892), din New York, a inventat jocul modern de baseball in 1845. Impreuna cu membrii clubului Knickerbocker din acelasi oras, a stabilit primul regulament si regulile initiale de joc. Baseball-ul are la baza un alt joc, din Marea Britanie, foarte popular in SUA. Prima partida oficiala de baseball s-a desfasurat in 1846, pe stadionul Elysian Fields, in Hoboken, New Jersey. Asociatia Nationala a Jucatorilor de Baseball, prima liga de Baseball, a luat fiinta 12 ani mai târziu, in 1858. In 1845, Alexander Cartwright publica un regulament de joc pentru echipa Knickerbocker din New York; 1869: echipa Red Stockings din Cincinnati este prima echipa profesio-nista de baseball, jucatorii primind salariu lunar; 1871 – ia finta prima liga profesionista de baseball; 1876 – ia finta Liga Nationala; 1878 – Frederick Winthrop Thayer din Massachusetts primeste brevet pentru una dintre mastile folosite in joc.

Jocuri asemanatoare existau cu secole in urma. Vechile populatii incase, maia si aztece practicau un joc in care mingea era aruncata intr-un inel de piatra, suspendat orizontal pe un zid. Bastinasii din Florida foloseau un cos de nuiele, iar indienii din America plasau astfel de cosuri in trunchiuri de copac. In 1891, James A. Naismith, asistent la colegiul Springfield, din Massachusetts (SUA), a combinat reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi si a inlocuit poarta cu un cos suspendat pe perete. Asa a luat nastere baschetul (basket – cos, ball – minge).

La inceput, echipele aveau câte 50 de jucatori, treptat, numarul lor s-a redus pâna la cinci jucatori pe teren. Baschetul se raspândeste rapid in Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). In 1932, ia fiinta Federatia Internationala de Baschet Amator (F.I.B.A.) si, din 1935, se organizeaza campionatele europene. Baschetul este primul joc pe echipe in care au aparut fete pe terenul sportiv.

Media de inaltime a echipelor masculine este in jur de doi metri, iar a celor feminine de 1,87 metri, fiecare echipa incercând sa aiba pe teren unul sau doi jucatori foarte inalti. Jucatorii au o pregatire multilaterala, folosesc in joc ambele mâini cu usurinta si realizeaza executii tehnice in mare viteza si derutante. Terenul de joc este o suprafata dreptunghiulara, libera de orice obstacole, având 26 de metri lungime si 14 metri latime. Zona marcata in fata fiecarui cos se numeste ÜÜsuprafata de aruncari libereÝÝ. Panoul de baschet este fabricat din lemn tare, sticla sau plastic, cu o grosime de 3 centimetri. Mingea de baschet este confectionata dintr-o camera de cauciuc, acoperita cu o anvelopa de piele, material plastic sau cauciuc, având greutatea de 600-650 grame si circumferinta de 75-80 centimetri. Jocul este condus de doi arbitri in teren, ajutati de un scorer si un cronometror. Un meci de baschet se desfasoara in doua reprize de câte 20 de minute, cu o pauza de 10 minute. La baschet se cronometreaza efectiv timpul de joc, cronometrul fiind oprit la toate intreruperile jocului. Cosul inscris este valabil numai daca mingea intra in cos pe deasupra lui si trece prin el.

Baschet in România

Istoria baschetului românesc ne conduce la staff-ul inaltului Comandament Nord-American. Acesta a decis sa importe in tara noastra, imediat dupa capitularea armatelor germane din primul Razboi Mondial, sportul inventat de profesorul Naismith. Conducerea inaltului Comandament Nord-American s-a hotarât sa nu mai care peste ocean echipamentul sportiv folosit de militarii sai pentru a-si ocupa timpul liber si l-a donat tarilor care au facut parte din Coalitie. Printre acestea se gaseau si câteva mingi de baschet si panouri din lemn, cu inele din sârma. Tot pe aceeasi filiera militara, au ajuns la Bucuresti si primele informatii despre baschet, regulamentul de joc fiind publicat in decembrie 1921. La putin timp dupa aceasta, Asociatia Americana pentru Tineret (YMCA) a construit rapid primele terenuri de baschet, pe un loc viran, situat in centrul Capitalei, in zona Hotelului Intercontinental. In 1922, apare si primul teren regulamentar din Bucuresti, amenajat in curtea Liceului Mihai Viteazu. La putin timp, este organizat si primul campionat inter-scolar. Prima intâlnire oficiala de baschet din România a fost câstigata de echipa Liceului Mihai Viteazu in disputa cu jucatorii Liceului Dimitrie Cantemir. In 1922 este organizat primul campionat regional al Munteniei. Sapte ani mai târziu, este organizat primul campionat bucurestean.

In 1931 ia fiinta Federatia Româna de Baschet si Volei, avându-l ca presedinte pe I. C. Marinescu. In anul 1932, FRBV se afiliaza la Federatia Internationala de Baschet Amator, tara noastra fiind unul dintre cei noua membrii fondatori ai FIBA, alaturi de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elvetia si Portugalia.

Dinamo Bucuresti – club fanion

Prestigiul lui Dinamo in lumea baschetului nu se datoreaza, insa doar celor 20 de titluri nationale si a celor patru Cupe ale României cucerite, ci si faptului ca, de-alungul timpului, acest team de exceptie a izbutit sa se califice o data, in sferturile de finala ale Cupei Campionilor Europeni, in editia 1972-1973.

Astfel, egiptenii preconizau o educatie fizica armonioasa, pentru formarea multilaterala a omului, prin practicarea exercitiilor fizice, a muzicii si a dansului; hindusii dadeau o deosebita importanta exercitiilor fizice având un sistem de gimnastica si educatie fizica denumit „Pranaiama”.

La chinezi gasim un sistem de gimnastica respiratorie recomandat ca mijloc de aparare a organismului impotriva imbolnavirilor, creat de medicul Kong Fu (cu 2698 ani i.e.n.). Poporul care a acordat insa cea mai mare importanta exercitiilor fizice este cel grec. El a creat cuvântul „gimnastica” pentru a da un nume generic totalitatii exercitiilor fizice practicate in scopul de a contribui la intretinerea sanatatii, la intarirea corpului si la infrumusetarea vietii spirituale. In conceptia lor au existat trei laturi: igienica, militara si armonica. Latura militara a fost fundamentata si practicata de catre spartani, iar latura idealului armonic de atenieni.

In sec. XVII apar scoli si sisteme de gimnastica. Cel care a inventat aparatele de gimnastica (bara fixa si paralelele) a fost reprezentantul scolii vechi germane Frederic Ludwig, iar cel care a pus bazele sistemului de „gimnastica suedeza” a fost P.H. Ling. La noi in tara se aminteste pentru prima data de introducerea gimnasticii ca materie de invatamânt in a doua jumatate a secolului al-XVIII-lea la „Scoala Domneasca de la St. Sava”. Una dintre figurile luminoase si sustinatorul gimnasticii lui Frederic Ludwig a fost Gheorghe Moceanu.

In 1981 s-au implinit 110 ani de când dascalul ardelean Gheorghe Moceanu – venit de la Cluj la Bucuresti – infiintase pe lânga societatea „Tirul”, prima „Scoala de gimnastica pentru scolari”! Astfel, Gheorghe Moceanu (1835-1909) devine primul pedagog român care a cautat sa introduca exercitiile fizice in activitatea elevilor.

RAMURILE GIMNASTICII
Dupa scopul urmarit si mijioacele specifice de practicare, gimnastica poate fi impartita in urmatoarele ramuri:
gimnastica elementara
- gimnastica de baza
- gimnastica igienica sau de inviorare
- gimnastica in productie
gimnastica ajutatoare
- gimnastica cu caracter de pregatire pentru alte discipline sportive
- gimnastica medicala;
gimnastica sportiva
- pentru femei
- pentru barbati
gimnastica ritmica
- gimnastica acrobatica

Probele de canotaj se desfasoara pe lacuri si canale special amenajate, dar foarte rar pe cursuri de apa. Pistele respective sunt marcate (balizate) de la „plecare” pâna la „sosire”, intr-un numar corespunzator de culoare, late de 12,5 – 15 metri. Ambarcatiunile de canotaj, schif-urile, sunt conduse cu vâsle sau cu rame. Ramele sunt fixate asimetric pe furcheti, de o parte si de alta a ambarcatiunii, fiecare sportiv tinând câte o rama cu ambele mâini, manevrarea facându-se in acelasi timp si ritm de catre componentii echipajului. Diferenta este ca vâslele sunt fi-xate simetric de o parte si de alta a ambarcatiunii, sportivii tinând cu fiecare mâna câte o vâsla, pe care le manevreaza simultan, pentru inaintare. Ambarcatiunile se pastreaza pe niste rasteluri speciale, in hangare situate in baza nautica, unde exista amenajat si un ponton pentru lansarea lor la apa, de unde sunt transportate la hangar. Deoarece canotajul este un sport care cere un mare efort, practicarea lui de catre voi, copiii, poate sa inceapa dupa vârsta de 14 ani, atât pentru baieti cât si pentru fete. Canotajul este un sport care nu implica folosirea unui echipament sofisticat de catre sportiv. Acesta are nevoie doar de tricou, sort si, eventual, o sapca. Doar ambarcatiunea, adica schiful, ridica pretentii, calitatea ei influentând decisiv rezultatul unui sportiv. Primul concurs de canotaj a avut loc in anul 1756, când s-a strabatut, pe Tamisa, distanta dintre Londra si Chelsea, iar prima cursa, devenita traditionala, intre echipajele reprezentative ale universitatilor Oxford si Cambridge, s-a organizat in anul 1829. Dupa aceasta data, canotajul incepe sa ia forme organizate intr-o serie de tari europene, iar din 1900 este cuprins in programul Jocurilor Olimpice.

SCHIF – Ambarcatie sportiva foarte lunga, îngusta si usoara, cu rame lungi si usoare si cu scaune mobile.
RAMA – Vâsla manevrata pe o singura parte.
FURCHET – Piesa metalica, asemanatoare unei furci, fixata la o barca pentru a sprijini vâslele.
RASTEL – Suport compartimentat de care se reazema anumite obiecte (arme, schiuri, biciclete, barci etc.)
BALIZA – Obiect special instalat pe apa pentru a indica navigatorilor locurile primejdioase pentru navigatie.
PONTON - Pod plutitor improvizat, format dintr-o platforma de scânduri sustinuta de barci sau de alte vase legate intre ele.

Canoea se manevreaza cu o pagae simpla, care are numai la un capat pala care intra in apa si care este tinuta cu o mâna aproape de pala si cu cealalta de capatul opus. Pistele de apa trebuie sa fie balizate (marcate) de la locul de start pâna la locul de sosire, in culoare de cel putin 5 m largime si in linie dreapta, pentru distantele de 500 si 1000 de metri. Participarea in competitii oficiale este admisa de la vârsta de 16 ani, intrecerile desfasurându-se pe categorii de vârsta, sex si clasificare sportiva. Copii, voi puteti incepe initierea in canoe dupa vârsta de 14 ani, când dezvoltarea voastra fizica este mai pronuntata! Oricum, cunoasterea inotului este obligatorie pentru acest sport. Practicarea acestui sport pe apa, in aer liber, nu poate decât sa ajute sanatatii si dezvoltarii voastre. Asa ca va recomandam sa incercati si acest sport.

DICTIONAR
Babord – partea stânga a unei ambarcatiuni, dupa directia de inaintare (in sporturile nautice).
Bac – instalatie fixa pe apa, pentru antrenamente de canotaj.
Bord – marginea din stânga sau din dreapta a puntii unei ambarcatiuni.
Prora- partea dinainte (din fata) a unei ambarcatiuni (nave).
Pupa – partea dinapoi a unei ambarcatiuni.
Regata – ansamblul probelor sportive ale unui concurs nautic.
Tribord – partea din dreapta a unei ambarcatiuni (nave) privind de la pupa spre prova.
Yachting - sport practicat cu ambarcatiuni cu pânza.