4 lucruri pe care orice începătoare în machiaj trebuie să le cunoască

0
40

Nimeni nu s-a născut învățat așa că trebuie să încercăm lucruri noi ori de câte ori avem ocazia pentru a descoperi dacă acelea ne plac, ne ajută sau ne schimbă viața într-un fel anume. Din nefericire, încercările înseamnă și eșecuri, pierderi de timp, de bani etc. De aceea, ne-am decis ca în acest articol să alcătuim o listă cu anumite lucruri pe care orice începătoare într-ale machiajului ar trebui să le cunoască. Iată care sunt acestea:

  • Al doilea strat de rimel face diferența

Dacă până acum aplicai un singur strat de mascara sau foloseai un singur rimel, este timpul să îți extinzi ruțina de machiaj cu câteva secunde în plus. Aplică un strat de rimel așa cum faci de obicei, iar apoi continuă cu un alt rimel sau chiar același să mai adaugi un strat. Genele tale vor fi mai lungi și mai voluminoase decât erau atunci când aplicai un singur strat. Un lucru important este ca primul strat de mascara să se usuce înainte de a mai adăuga încă unul.

  • Mai multe măști de față aplicate în același timp

Folosind mai multe măști de față în același timp, vei avea ocazia să tratezi fiecare zonă în funcție de problemele ei, obținând rezultate mai rapide asupra întregului tău chip. Se poate întâmpla ca zona T să fie mai grasă decât restul feței, astfel că în acea zonă vei avea nevoie de o mască purificatoare, iar pe obraji este posibil să ai pielea mai uscată, ceea ce înseamnă că va trebui să aplici o mască hidratantă. Posibilitățile sunt multiple, iar acesta poate fi doar un exemplu.

  • Cel mai bun demachiant va fi o apă micelară

Fie că vrei să îți îndepărtezi machiajul rezistent sau pur și simplu vrei să îți cureți fața de impuritățile adunate de-a lungul zilei, o apă micelară este potrivită în ambele cazuri și funcționează minunat. Există variante special concepute pentru tenul sensibil, pentru tenul gras sau mixt. Cele mai apreciate sunt apele micelare bifazice, întrucât acestea conțin ulei și hidratează tenul odată cu îndepărtarea rapidă a machiajului.

  • O linie de corector sau creion alb aplicată sub sprâncene va face diferența

Tuturor ne plac sprâncenele într-o formă frumoasă, dar naturală în același timp. Trasează o linie de corector, creion alb, iluminator sau orice alt produs de acest fel și vei vedea cum sprâncenele tale arată ceva mai bine, sunt mai bine puse în evidență.

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici