5 destinaţii din România pentru team building

0
20

De ceva timp companiile organizează anual team buildinguri pentru angajaţii săi. Acesta are rolul de a scăpa de grijile de la muncă dar şi pentru a se cunoaşte colegii între ei mai bine şi pentru a comunica şi colabora mult mai bine la birou. Mai mult, se pot lega şi prietenii frumoase.

Se apropie team buildingul şi vreţi ca el să fie memorabil şi de neuitat. Locaţia pe care o alegeţi contează foarte mult pentru distracţia ce va urma deoarece acolo se vor crea cele mai frumoase amintiri. Dacă anul acesta este mai greu să va decideţi ne-am gândit că puţin ajutor nu strică: mai jos am strâns o listă de destinaţii numai bune pentru un team building reuşit.

1.Delta Dunării. Dacă team buildingul are loc vara atunci Delta Dunării devine un loc foarte primitor chiar şi pentru cei mai pretenţioşi angajaţi. Plimbările cu barca prin frumuseţea Dunării nu face decât aproprie oamenii. Un foc de tabără seara, o muzică bună şi multe jocuri interesante vor fi de bun augur.

2.Maramureş. Un loc deosebit de frumos unde puteţi merge în team building dar ar fi de preferat câteva zile, asta în funcţie de oraşul unde locuiţi. Dacă staţi în sudul ţării se fac multe ore pe drum până în Maramureş. Locul este unul plin de tradiţii şi sunt multe de vizitat. De la o plimbare cu Mocăniţa până la vizita la Cimitirul Vesel şi la multe alte biserici, team buildingul poate fi unul foarte activ cu multe oportunităţi de vizită.

3.Transalpina. Puteţi merge aici mai ales iarna când se deschide pârtia de schi. Nu sunt foarte multe de vizitat însă frumuseţea peisajului va fi tot ce trebuie pentru o petrecere la cabană în prag de seară.

4.Poiana Braşov. Putem spune că aici distracţia de iarnă este în toi. Pârtiile de schi sunt mereu pline de oameni puşi pe distracţie şi amuzament.

5.Cluj. Un oraş frumos cu împrejurări frumoase şi oameni la fel de frumoşi. Puteţi organiza team buildingul şi pe lângă oraşul Cluj: Salina Turda, Cheile Turzii, Laguna Albastră, Lacul Tarniţa şi multe altele.

Indiferent unde alegeţi să mergeţi în team building nu uitaţi faptul că cel mai mult contează compania pe care o ai atunci când vine vorba de distracţie, „decorul” vine doar în ajutor.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici