7 sporturi montane pentru o vacanţă extremă

0
69

Atunci când ne gândim la munte ne gândim desigur la relaxare, aer curat şi la peisajul superb pe care îl oferă munţii. Muntele este atractiv în orice perioadă a anului, indiferent dacă este vară sau iarnă. Dar te-ai gândit vreodată cum ar fi să te şi distrezi puţin făcând lucruri pe care nu le-ai încercat niciodată? Este vorba despre sporturile montane pe care le poţi încerca chiar şi tu, mai ales dacă mergi cu prietenii şi nu vrei să va plictisiţi. Trebuie să mai ştii faptul că sporturile montane implică: prudenţă, spirit de observaţie, tehnică, raţiune dar şi mult curaj.

1.Schiat – este foarte practicat iarna mai ales că mii de turişti vin anual în sezonul rece la munte pentru a încerca prima oară sau pentru a exersa schiatul. Există numeroase pârtii pentru schi, unele sunt şi speciale pentru începători.

2.Alpinism – acest sport este periculos dacă zona exploatată şi clima nu sunt favorabile. Implică un echipament special deci trebuie să investeşti dacă preferi să escaladezi munţii.

3.Drumeţii – dacă nu eşti adepta sporturilor de mai sus poţi opta pentru o drumeţie în munţi unde poţi vedea multe peisaje superbe dar îţi şi poţi face noi prieteni.

4.Escaladă – este înrudită cu alpinismul însă aceasta se referă la căţărarea pe stânci. Implică atenţie, concentrare şi te ajută să îţi iei gândul de la problemele cotidiene.

5.Snowboarding – dacă nu vrei schiatul clasic atunci poţi să înveţi să te dai cu placa pe zăpadă. Se poate învăţa uşor acest sport iar dacă îţi va plăcea mai mult poţi să înveţi şi diferite stiluri şi practici.

6.Traseul cu bicicleta – nu poţi lăsa bicicleta nici în concediu? Atunci află că te poţi plimba şi la munte cu aceasta, desigur, cu o bicicletă mult mai rezistentă chiar una specială.

7.Deltaplanism – un sport extrem montan spectaculos ce se poate practica vara cu ajutorul unui deltaplan. Este necesară multă experientă pentru folosirea acestui aparat de zbor.

  • Acum că ţi-ai făcut o idee despre ceea ce poţi face la munte nu mai rămâne decât să te gândeşti unde să mergi în următoarea vacanţă.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici