Bunele maniere în 7 ţări

0
52

Ştim deja că bunele maniere sunt cartea noastră de vizită atunci când ne întâlnim cu cineva sau mergem undeva. Lumea şi locurile în general sunt pline de tradiţii care mai de care mai ciudate sau mai puţin ciudate. Atunci când călătoreşti într-o ţară străină trebuie să ţinem cont şi de bunele maniere care sunt prezente acolo. Pentru acest lucru poţi afla dinainte să pleci ce reguli de bun simţ au sau poţi afla de la faţa locului. Ne-am gândit că ţi-ar prinde bine să aflii ce reguli ce ţin de bunele maniere există în diferite colţuri ale lumii.

În Franţa salutul oamenilor este unul foarte prietenos în care trebuie să te pupi pe obraz de două ori. Dacă te gândeşti la îmbrăţişări trebuie să le eviţi deoarece sunt considerate prea intime. Mai mult, dacă le vorbeşti şi în franceză sau le faci complimente vor deveni şi mai prietenoşi cu tine.

Nemţii sunt foarte civilizaţi şi calculaţi astfel şi în Germania trebuie să iei aminte la anumite reguli. În nici un caz să nu încerci să treci strada atunci când este culoarea roşie la semafor, să nu te holbezi la nimeni chiar dacă acea persoană se holbează la tine şi nu recicla aiurea deoarece ei sunt foarte organizaţi în acest sens.

În Grecia nu trebuie să arăţi palma deschisă către cineva chiar dacă ai bune intenţii doar de a-l saluta. Acest gest este unul foarte jignitor.

În China nu trebuie să mănânci tot din farfurie deoarece înseamnă că mai vrei şi trebuie să îţi reumple farfuria. Nu este jignitor dacă mai laşi puţină mâncare în farfurie, ba chiar le recunoşti generozitatea astfel. De asemenea să nu faci niciodată cadou ceasuri sau flori deoarece le asociază cu înmormântarea.

În Rusia nu trebuie să refuzi dacă ţi se oferă orice tip de alcool pentru că vei fi considerat nepoliticos. Şi ruşilor le plac florile însă ei nu oferă buchete de flori galbene partenerelor deoarece înseamnă despărţire.

Să nu ţi se pară ciudat dacă finlandezii te vor invita la saună atunci când vine vorba de prietenie sau de întâlniri de afacere.

În Anglia să nu arăţi semnul victoriei cu palma spre interior deoarece este un gest jignitor.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici