Cadourile şi semnificaţia lor

0
22

Definiţia cadoului aşa cum este prezentă în dicţionar se referă la faptul că este ceea ce se primeşte sau se oferă în mod gratuit. De aici putem deduce şi sinonime cum ar fi atenţie sau surpriză.

Oferirea de cadouri reprezintă o tradiţie veche şi nu credem că va disparea vreodată. Chiar şi în epoca primitivă se practica oferirea de cadouri, însă nu erau aşa materializate ca în ziua de astăzi, ei aveau posibilitatea doar să confectioneze cadouri manual. Dupa aceea au continuat tradiţia egiptenii, romanii dar şi familiie regale.

Dacă ne uităm în Biblie vedem faptul că primele cadouri s-au facut de sărbatoarea Crăciunului atunci când cei trei magi au oferit cadou de Naşterea lui Iisus. Deşi are şi o însemnătate în lumea bisericească a fost un moment în istorie în care era considerat păgân şi a fost interzis de biserica catolică.

Există multe ocazii de a oferi un cadou (Crăciun, Paşte, zi de naştere sau onomastică) dar poţi oferi cadouri şi fără să fie o ocazie specială, doar pentru că îţi iubeşti mama sau iubitul, de exemplu. În acelaşi timp adorăm să şi primim cadouri mai ales când este vorba despre ceva ce ne-am dorit de mult timp sau doar ne arată iubitul dragostea faţă de noi printr-o simplă floare. De asemenea, o simplă ciocolată pusă pe biroul colegului este tot un cadou ce îi va face ziua mai frumoasă. Cadoul poate înseamna ce simţi tu că vrei să oferi.

Pe lângă bucuria pe care o ai când primeşti un cadou acest obicei are şi ca scop să unească oamenii, să îmbunătăţească relaţiile dintre aceştia. Un cadou poate să te facă mai fericit şi să îţi dea o stare de bine generală chiar dacă îl oferi sau îl dai. Aşa că dacă vrei să faci ziua mai frumoasa cuiva îi poţi face un cadou indiferent de valoarea materială a acestuia. Cu siguranţă îi va plăcea şi va zâmbi.

Aşa că nu mai sta pe gânduri când vrei să faci un cadou! Acesta nu se va demoda niciodată şi nu uita că nu contează valoarea materială a cadoului ci să îl oferi din suflet şi să arăţi acest lucru.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici