Ce este autismul?

0
280

Autismul este una dintre cele mai severe tulburări de dezvoltare neuropsihiatrice ale copilăriei. Deşi este prezent de la naştere, acesta se manifestă în jurul vârstei de 2 ani atunci când părinţii sau persoanele din jurul acestuia observă anumite manifestări ce nu sunt normale unui copil care interacţionează cu oamenii dar şi cu obiectele din jurul său.

Autismul este rezultatul a mai multor disfuncţionalităţi de dezvoltare a sistemului nervos central iar cauzele sunt încă necunoscute deşi încă se fac cercetări pentru a se găsi factorii principali apariţiei acestei tulburări.

Caracteristicile copilului cu autism

Autismul presupune numeroase simptome de la cele mai uşoare până la cele mai severe ce variază în intensitate şi apariţie. Oricum ar fi, simptomele autismului face viaţa mult mai dificilă copiilor care suferă de o astfel de tulburare. Caracteristicile unui copil cu autism pot fi următoarele:

  • nu răspunde atunci când este strigat pe nume
  • nu se uită unde i se arată
  • nu se uită la adult atunci când i se spune
  • nu arată cu degetul ce vrea
  • preferă obiectele în locul jucăriilor
  • nu interacţionează cu copiii
  • nu schimbă gânduri şi sentimente cu ceilalţi
  • dificultate în folosirea şi înţelegerea limbajului corpului dar şi a expresiilor faciale
  • repetarea unor mişcări sau a unor cuvinte
  • nu foloseşte obiectele în scopul lor uzual
  • opune rezistenţă la schimbare
  • reacţii în exces sau inexistente la gust sau miros
  • nu poate funcţiona independent

Diagnosticarea autismului

Atunci când părinţii observă astfel de comportamente este important să meargă la un specialist care poate identifica tipul de autism şi de a stabili un plan de recuperare cât mai rapid. Copilul va fi urmărit ulterior prin metoda observaţiei într-un spaţiu de joacă pentru a vedea cum se comporta acesta cu obiectele dar şi cu oamenii din jur.

Tratarea autismului

Pentru cazurile grave care presupun comportamente de autodistrugere, de exemplu, se administrează şi tratament medicamentos. Pentru această tulburare este foarte importantă terapia pentru a-l introduce într-un colectiv dar şi pentru a se descurca pe cont propriu. Terapia ABA este cea mai cunoscută pentru a trata copiii cu autism dar se mai poate recurge şi la kinetoterapie, terapia 3C sau logopedie ce au rolul de a ajuta copilul să înveţe să facă mişcări controlate dar să şi vorbească corect şi fluent.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici