Ce fac când am atac de panică? 5 sfaturi utile

0
252

Atacurile de panică se referă la episoade bruşte de frică intensă resimţită de întregul corp. Simptomele atacurile de panică sunt foarte supărătoare pentru persoana care le simte şi se referă la: palpitaţii, senzaţii de leşin, creşterea ritmului cardiac, ameţeli, senzaţii de depersonalizare şi derealizare, amorţeală, dificultate în respiraţie, valuri de căldură şi de rece, transpiraţie şi chiar disconfort abdominal.

Dacă ai astfel de atacuri de panică ştii deja cât de neplăcute sunt chiar dacă acestea încetează în aproximativ 10 minute. Acestea pot apărea pe fondul anxietăţii aici depinzând şi cât de îngrijorată eşti de fel ca persoană, a unor fobii sau chiar pe baza stresului. Atunci când apar aceste momente intense ai face orice ca să înceteze cât mai repede sau chiar să le eviţi. Află ce ai putea face pentru a te ajuta singură atunci când apare un atac de panică:

1. Fă diferenţa dintre realitate şi gândurile tale

În primul rând este important să conştientizezi faptul că pericolul pe care îl simţi nu este unul real. Acest lucru se face prin repetiţie de fiecare dacă când ai atacuri de panică de exemplu când stai în aglomeraţie. Cu timpul vei ajunge să crezi ceea ce îţi spui.

2. Concentrează-te să respiri corect

În timpul atacului de panică respiraţia se accetuează şi astfel apar hiperventilaţia ce duce la senzaţii de ameţeală şi de irealitate. Exerciţiile de respiraţie te vor ajuta să previ acest lucru dar să te şi linişteşti.

3. Încearcă să îţi distragi atenţia de la gândurile pe care le ai

Poţi apela la această metodă pentru a te face să scapi de atacul de panică urmărind discuţiile oamenilor din jurul tău, numărând din 3 în 3 cifre de exemplu sau numărând maşinile care trec pe stradă.

4. Nu pleca dacă începe atacul de panică

Vindecarea de atacuri de panică este şi mai grea dacă tu continui să eviţi locurile care îţi provoacă această neplăcere. Dacă ajungi în aglomeraţie nu încerca să ieşi cât mai repede ceea ce alimentează şi mai rău panica ta. Încearcă să faci ceea ce scrie mai sus şi ai să observi că vei reuşi să te mai linişteşti. Este foarte important să rămâi în locul respectiv până îţi scade frica, acest lucru îţi va da mai mult curaj să faci lucrurile pe care le eviţi.

5. Înainte să ajungi în locul ce îţi provoacă panică nu ezita să îţi faci scenarii

Gândeşte-te la toate variantele pe care le-ai putea trăi în acel loc, de la o panică foarte mare la a nu păţi nimic şi găseşte rezolvare pentru fiecare. Acest lucru te va ajuta să faci mai uşor faţă panicii.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici