Ce să mâncăm vara?

0
242

Atunci când ne gândim că vine vara vrem să arătăm bine în rochița cea scurtă dar vrem să ne și simțim bine în zilele caniculare. Este sezonul în care consumul de calorii trebuie să fie unul moderat. Alimentele răcoritoare, cu un conținut de apă ridicat dar și pline de nutrienți esențiali sunt preferatele sezonului și nu trebuie să lipsească din alimentația ta. Oricât de mult îți plac mâncărurile mai grase sau mai grele cum ar fi fripturile sau salatele cu maioneză, parcă nici nu mai merg atunci când afară sunt peste 30 de grade iar tot ce îți dorești este un pahar cu apă.

Hidratarea este foarte importantă în sezonul canicular deoarece transpirăm mai mult iar organismul nostru pierde apă dar și electroliți. Așadar, pe lângă lichidele pe care le putem bea trebuie să consumăm și alimente bogate în apă.

Pepene

Fie că sunt verzi sau galbeni, pepenii au un conținut ridicat de apă ce te poate ajută să te hidratezi, mai ales dacă ai stat mult timp la soare. Fiind dulci, îi poți consuma în loc de desert mai ales că sunt și slabi în calorii.

Iaurt

Iaurtul este gustos, conține calciu și proteine. Pe lângă faptul că este răcoritor îți oferă senzația de sațietate și astfel dacă ești la dietă nu vei mai fi tentată să mănânci mult și nesănătos. Poți adăuga în el fructe sau cereale integrale pentru un gust intens.

Fructe de pădure

O sursă importantă de apă și de vitamine se află în fructele de pădure. Fie că este vorba despre afine, mure sau căpșuni le poți consuma în stare proaspătă sau sub formă de smoothie.

Salată

Salată verde, roșii, castraveți, ardei, ceapă, ridichii și orice legumă mai vrei să adaugi. Salatele sunt foarte hrănitoare și hidratante pe perioada verii pentru că au destui nutrienți necesari organismului iar unele legume conțin mai multă apă. Adaugă ulei de măsline, puțină brănză proaspătă și îți asiguri o masă dintr-o zi.

Dovlecel

La cuptor, pe grătar sau pe grill dovlecelii sunt la fel de gustoși și săraci în calorii. În plus sunt foarte hrănitori și se pot adăuga în salate.

Mango

Acest fruct exotic conține multe fibre și puține calorii. Mango poate potoli senzația de foame și aduce numeroase vitamine și nutrienți organismului.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici