Ce să porți dacă ești minionă

0
245

Atunci când ai un metru și jumătate înălțime nu este tocmai ușor să îți alegi hainele potrivite care să te ajute să obții ținute avantajoase. Probabil că mânecile și pantalonii mult prea lungi sunt principala ta problemă atunci când mergi la cumpărături.

Dacă și tu ai astfel de probleme, atunci acest articol este pentru tine. Mai jos, am realizat o listă cu principalele lucruri care te vor ajuta să te îmbraci potrivit aspectului tău fizic. Vei câștiga vizibil 10 centimetri în înălțime. Prin urmare, iată care sunt acestea:

  • Detaliile fac diferența!

Atunci când ești scundă de înălțime, până și cele mai mci aspecte ale ținutei contează. Optează întotdeauna pentru haine cu decolteu în forma de V. Chiar dacă nu ai un bust proeminen și ai impresia că un decolteu adânc nu te avantajează, ei bine, acesta te va ajuta să creezi un efect de alungire a trunchiului și implicit a întregului corp. De asemenea, tot un efect asemănător va crea și un colier lung. Poartă astfel de coliere ori de câte ori ai ocazia și încearcă să le eviți pe cele supradimensionate de la baza gâtului. Acelea vor avea exact efectul contrar și îți vor tăia din lungime. Nici eșarfa supradimensionată purtată în jurul gâtului nu te avantajează.

Stripes V-neck jumpsuit

  • Poartă haine într-o singură culoare

Chiai dacă ești fană a culorilor, trebuie să știi că purtarea mai multor culori într-o singură ținută este departe de orice înseamnă ținută unitară și nu îți vor da un aspect de alungire așa cum îți dorești. În schimb, nu este nimic în neregulă cu o salopetă lungă monocromă. Important este să nu aibă partea de jos într-o culoare, iar partea de sus să fie de altă culoare.

Orsle Casual V Neck Simple Button Short Sleeve Jumpsuits

  • Ai grijă cu imprimeurile!

Hainele cu imprimeuri nu sunt cea mai bună variantă atunci când ești minionă. Cel mai bine ar fi să le eviți dacă nu ești sigură de aspectul pe care ți-l oferă acestea. Dungile verticale pot crea iluzia de alungire, dar nu întotdeauna. Pentru un astfel de efect, alege haine în dungi care au talia înaltă. În schimb, trebuie să te ferești de hainele cu dungi orizontale, carouri mari, forme geometrice mari și alte imprimeuri mari. Acestea vor adăuga volum și îți vor tăia din înălțime, iar tu ești deja scundă.

awesome 44 Beloved Ways To Inspire Your Summer Street Style https://fashioomo.com/2018/06/28/44-beloved-ways-to-inspire-your-summer-street-style/

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici