Cele mai bune BB Cream-uri

0
86

Pentru acele zile când nu ai nevoie de o acoperire mare, un BB Cream este perfect. Deosebirea dintre acesta și un fond de ten cu acoperire mică este că un BB Cream oferă mai multe beneficii și îngrijește pielea tenului. Mai exact, un BB Cream este o cremă hidratantă care oferă protecție solară și puțină culoare, atât cât să uniformizeze tenul.

Prin urmare, dacă vrei să încerci un BB Cream, dar nu știi ce să alegi, noi am realizat o listă cu cele mai bune produse de acest fel. Iată care sunt acestea:

  • Maybelline New York Makeup Dream Fresh BB Cream

Acest produs minune oferă pielii opt beneficii, toate în același produs. Ascunde porii și imperfecțiunile, luciul tenului, petele de pe piele, face tenul să fie mai fin și mai hidratat și are și SPF 30. Are o formulă fără uleiuri și nu produce coșuri.

  • Clinique Acne Solutions BB Cream Broad Spectrum SPF 40

Dacă ai tenul predispus la acnee, probabil știi deja că nu este tocmai o idee bună să îl umpli cu straturi de fond de ten cu acoperire cât mai mare. Este adevărat că poți ascunde coșurile pentru câteva ore, dar făcând acest lucru cu regularitate nu vei face altceva decât să înrăutățești situația. Din fericire, există acest BB Cream cu o formulă special concepută pentru tenul cu acnee. Nu conține uleiuri și nu astupă porii, chiar dacă ascunde coșurile. Lasă pielea mată și are SPF 40.

  • Stila Stay All Day 10-in-1 HD Beauty Balm

Acest BB Cream are o textură atât de mătăsoasă, încât o vei iubi încă de la prima aplicare. Lasă pielea cu un aspect natural și hidratat, deși nu conține uleiuri. Protejează pielea împotriva radicalilor liberi, reduce liniile fine și roșeața.

  • Smashbox Camera Ready BB Cream SPF 35

Spre deosebire de alte produse de acest fel, BB Cream-ul de la Smashbox poate fi aplicat în mai multe straturi pentru a obține exact aspect pe care ți-l dorești. Poate fi folosit și ca bază de machiaj, fără alte produse aplicate înainte. Îți pregătește pielea tenul exact așa cum ai nevoie pentru aplicarea altor produse de machiaj, chiar și fond de ten.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici