Cum să ne corectăm imperfecțiunile cu Creamy Color Corrector

0
187
Creamy-Color-Corrector

Pentru o domnișoară ocupată, o studentă care își petrece toată ziua prin facultate sau pentru o doamnă care poartă pe umeri responsabilitatea familiei și a unei slujbe obositoare, zilele dificile sunt din ce în ce mai frecvente, iar în astfel de momente, te neglijezi pentru că slujba, familia sau școala devin o prioritate.

Astfel, aspectul tău devine cu totul altul, luminozitatea feței dispare, ochii par mai obosiți decât de obicei, ești încruntată și, de parcă nu ar fi suficient pentru a defini un cadran infernal, intervin și cearcănele sau petele tenului. Văzându-le în oglindă, te demoralizezi și mai mult, deși aveai deja o zi proastă. E normal, tuturor ni se întâmplă să uităm de noi în astfel de situații, dar, din fericire, Flormar nu uită de tine.

Ca un prieten de nădejde, ce s-a dovedit a fi, îți este alături și de această dată, susținându-te și ajutându-te să arăți cel puțin decent. Chiar în aceste zile compania de produse cosmetice Flormar lansează o nouă colecție, numită SNAP STAR. Cosmeticele promovate în cadrul acesteia ar putea deveni, cu ușurință, vedetele lunii, pentru că Flormar dă clasă competiției prin calitate, bun gust și eleganță. Vorbim despre un lucru cu care ne-am familiarizat deja, însă, de această dată, s-a întrecut pe sine. Acum mă refer exclusiv la unul dintre cele trei produse celebre, și anume la micuțul Creamy Color Corrector.

După principiul personalizat de mine „Carul mic răstoarnă buturuga mare!”, în minuscula cutiuță se află un adevărat elixir al frumuseții. Nu degeaba se spune că esențele tari se păstrează în cutiuțe mici, căci efectul acestui corector este unul surprinzător de plăcut și eficient.

Flormar Creamy Color Corrector

Datorită aspectului său, mi-a fost simpatic încă de la prima vedere. Era atât de mic și părea foarte cremos, aproape delicios. Îmi doream să îl gust pentru că textura lui îmi amintea de crema de migdale a mamei.

După ce l-am testat, în schimb, am devenit adepta acestuia, iar el, corectorul Creamy Color, a devenit micuța mea armă împotriva semnelor oboselii, a petelor, a cearcănelor, de care nu duc nicicând lipsă. Ambalajul inteligent îmi permite să îl port în geantă oriunde aș merge și să elimin grija aparențelor unui ten neîngrijit sau obosit. Fața devine luminoasă, pielea pare hidratată, iar datorită texturii cremoase, corectorul devine insesizabil atunci când îl porți, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți, fiind ușor de suportat, căci nu îți vei simți tenul încărcat.

Cât despre compoziția produsului Creamy Color, am, și de această dată, vești bune. Datorită înaltei formule de pigmentare, te va ajuta să ascunzi petele, zonele decolorate sau eventuale puncte negre, oferind  pielii tale un aspect uniform, dar finuț și elegant, excluzând din discuție posibilitatea acelui ten tigrat, pe care prezența corectorului este mai mult decât evidentă. Având o formulă delicată, nu va accentua liniile fine sau eventuale riduri, deci eliminați urma oricărei gândiri pesimiste față de micuța noastră minune, fetelor. Ultimul, dar nu cel din urmă avantaj, este reprezentat de nuanța adecvată fiecărui tip de ten, amestecată cu agenți ultrafini, ce reflectă lumina. Așadar, nu există niciun motiv pentru care să neglijați incredibilul produs  Creamy Color Corrector, deoarece acesta vă va plasa în lumina reflectoarelor, atât la propriu, cât și la figurat.

Sunt de părere că cele de mai sus reprezintă motive suficiente încât să nu ezitați! Flormar a lansat de curand noua colecție Snap Star, din care face parte și micuțul nostru elixir Creamy Color Corrector. Îl veți putea achiziționa plasând o comandă online peste câteva zile, sau dacă vă grăbiți, mergeți acum în magazinele reprezentante, unde un asistent Flormar își va orienta întreaga atenție spre a satisface interesele voastre.

Flormar, aliatul frumuseții, vă oferă o nouă perlă, un nou secret spre a vă contura chipul angelic, prin intermediul colecției SNAP STAR!

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici