De ce să alegi o rochie de mireasă detașabilă?

0
150

Încă din 2015 rochiile de mireasă detașabile fac furori peste tot în lume! Se pare că și designerii români s-au reprofilat și la cerințele mireselor moderne au început să integreze în colecțiile lor tot mai multe modele de rochii de mireasă multifuncționale. De ce?

  • Pentru că sunt extrem de utile, pentru că mireasa poate purta chiar și trei tipuri de rochie în ziua cea mare și, nu în ultimul rând, pentru că sunt foarte confortabile, iar dansul nu mai reprezintă o problemă. Iată de ce orice domnișoară, viitoare doamnă, trebuie să ia în calcul și acest model de rochie de mireasă inovativ.
  • Dacă alegeți o rochie de mireasă detașabilă vă puteți prezenta cu aceasta și la cununia civilă. După cum se observă aceasta poate fi transformată și într-o rochie de zi foarte specială, potrivită cununiei civile. Ceea ce înseamnă că mireasa va economisi o suma destul de frumușică de care se va putea bucura cu siguranță în luna de miere.
  • Romantică ziua, sexy seara! Pe aceste două motive au mizat și designerii care s-au gandit la modelul acesta de rochie de mireasă. În plus pozele vor fi dintre cele mai reușite, pentru că dacă la sfârșitul serii majoritatea mireselor se simt epuizate, tu, cea care ți-ai ales o rochie detașabilă, poți scăpa de greutatea în plus, continuând seara mult mai fresh, cu un look nou-nouț.
  • Fii o mireasă diferită! Este ziua ta specială, deci regulile sunt cele pe care tu le impui! Poate un anumit blues cere ca rochia de mireasă să fie lungă, dar o anumită melodie latino merită, cu siguranță, o rochie scurtă care să-ți pună în evidență picioarele!

După cum am spus, chiar și designerii români au creat o varietate de modele de rochii de mireasă multifuncționale, deci stai fără griji, vei găsi ACEA rochie și va fi exact ca în visurile tale pe care le nutrești încă din copilărie! Va fi probabil mult mai bine, pentru că seara alături de partenerul cu care ai ales să trăiești până la adânci bătrâneți, veți face furori pe ritmul de dans, iar asta va face ca nunta voastră să rămână în amintirile tuturor invitaților.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici