Spondiloza cervicală – o afecţiune tot mai întâlnită

0
59

Spondiloza, în general, se referă la degenerarea coloanei vertebrale datorită a mai multor cauze. Mai exact este vorba despre uzura coloanei vertebrale iar cel mai întâlnit tip de spondiloză este cea cervicală, cel mai des întâlnită la persoanele de peste 40 de ani. Însă în vremurile noastre o putem întâlni şi la persoanele mai tinere datorită condiţiilor de lucru dar şi a stilului de viaţă.

În cazul spondilozei cervicale coloana cervicală este cea care are de suferit, fiind uzată şi afectând astfel corpurile vertebrale şi discurile intervertebrale inclusiv nervii ce se află la nivelul gâtului.

Cauze

Pe lângă factorii genetici există o mulţime de alte alte cauze ce favorizează apariţia spondilozei. Acestea sunt:

  • fumatul
  • obezitatea
  • stilul de viaţă sedentar
  • persoane cu alte antecedente la nivelul coloanei vertebrale
  • postura necorespunzătoare a spatelui
  • vârsta înaintată
  • activităţi fizice intense
  • deshidratarea discului intervertebral

Simptome

Simptomele sunt variate, pot fi de la cele mai uşoare la cele mai severe dar pot deveni şi cronice. Acestea pot ţine de deteriorarea măduvei spinării sau a rădăcinii nervoase.

  • dureri de cap
  • dureri ce se răspândesc pe mâini, degete, braţe sau umeri
  • amorţeala gâtului
  • ameţeli
  • vertij
  • gât înţepenit
  • nevralgii intercostale
  • limitarea mişcărilor
  • rigiditatea gâtului de dimineaţă

Cum se depistează

Există mai multe tipuri de investigaţii care au rolul în a depista spondiloza cervicală:

  • radiografia coloanei cervicale
  • CT
  • RMN
  • examen neurologic

Aceste investigaţii au rolul de a evidenţia degenerarea discurilor, a vertebrelor dar şi îngustarea spaţiilor articulare. În cazul unei simple radiografii se pot observa mici proeminenţe numite osteofite. Acestea se află la marginea vertebrelor şi indică osteoartrita.

Tratament

Tratamentul poate fi unul medicamentos urmat obligatoriul de gimnastică medicală. Rolul acestuia este de a înlătura durerea, de a lupta împotriva contracturilor musculare, de a elimina amorţelile şi senzaţiile de gât înţepenit. Ca medicamente se folosesc antiiflamatoarele şi analgezicele.

Fizioterapia şi kinetoterapia sunt de mare ajutor pentru acest tip de afecţiune. Fizioterapia este recomandată a se practica periodic, de 2 ori pe an. Gimnastica medicală se învaţă de la personal specializat şi se practică în continuare zilnic acasă. Pe lângă toate acestea este necesară şi schimbarea stilului de viaţă. Renunţă la viaţa sedentară, evită sarcinile care îţi afectează coloana cervicală şi adoptă poziţii corecte atunci când stai pe scaun.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici