Economii de toamnă

0
77

 

În fiecare an, în perioada de toamnă și nu numai, apar noi trend-uri. Noile detalii valorificate de designeri în creația pantofilor, spre exemplu, se potrivesc cu greu ținutelor pe care le avem deja în dressing, motiv pentru care, cheltuim destul de mult și pe haine potrivite pentru pantofii respectivi.

Sunt de părere că ne-am face singure o favoare, dacă,  înainte de a ieși la shopping, am arunca un ochi în dulap, pentru a ne forma o idee vis-a-vis de hainele deținute. În funcție de ele, vom hotărî ce pantofi am putea alege și, astfel, am mai economisi câțiva bănuți. De asemenea, e de preferat, ca dacă nu ne răsfățăm, să nu alegem un model excentric, pentru a îl putea asorta la cât mai multe ținute și a nu îl păstra în dulap la loc de cinste, pe post de bibelou, desigur.

Poate ar fi cazul, fetelor, să devenim ceva mai înțelepte, să alegem pantofi care ne pot scoate la lumină hăinuțele mai vechi, dar care se găsesc, încă, într-o stare foarte bună. Nu văd nimic  greșit în a adopta această atitudine, doar este vorba despre propriul buzunar, nu?

Prin termenul „vechi”, mă refer la a nu se mai afla în trend, dar să fim sincere, există situații în viața oricărui om când, pentru el, a fi în ton cu moda, nu mai are nici cea mai mică relevanță.

Ideea de bază, cât timp nu ne raportăm la o ocazie deosebită, e să alegem încălțăminte , ce poate fi adaptată cu ușurință oricărei ținute.

Pentru că deja am intrat într-un anotimp problematic, spun eu, m-am gândit să asociez câteva modele de încălțăminte obișnuită, cu unele articole vestimentare din sezoanele trecute..De ce? Sunt pusă pe economisit…Începe facultatea în scurt timp și știm cu toții de câte lucruri este nevoie pentru un nou an studențesc.

Primul model vizat ar fi un pantof office, pe care îl putem alege pentru birou, fiind ușor classy, dar poate fi întrebuințat și unei plimbări cu prietenii sau unei ieșiri în oraș. În vederea serviciului, dacă acesta presupune o ținută elegantă sau…”pusă la punct”, într-o anumită măsură, îl putem asorta cu un sacou. Simplu și fără mari eforturi, ne-am ales o ținută sigură și lejeră.

Pentru perioada dificilă a toamnei, cu ploi și noroi, putem alege o pereche de botine  finuțe, cu sau fără toc, pentru cele mai cochete dintre noi, la care vom asorta geaca de piele de anul trecut. Ele fiind, oricum, ceva mai extravagante, pentru a ne asigura un echilibru și , totodată, o limită, nu e necesar ca geaca să facă botinelor concurență, deci poate fi cât mai simplă.  Am ales articole de culori diferite, datorită temperamentului meu ușor excentric, dar nu e nevoie ca voi să îmi urmați exemplul.

 

Geaca de piele presupune, totuși, pentru unele dintre noi o ținută elegantă, deci haideți să coborâm puțin standardele.

Spre exemplu, avem perechea de bocanci din imagine.

Este simplă, confortabilă, drăguță și, după cum îmi place mie s-o numesc, omnipotentă,  adică poate fi purtată cu multe feluri de haine.

Modelul tomnatic  și simplu ne permite să o adaptăm, spre exemplu, hainei din lână, moștenită de la bunica, la care nu dorim să renunțăm sau unei jachete, ce aparține fratelui nostru sportiv.

Acum urmează să trecem la categoria “încălțăminte din piele”. Poate aparțin eu secolului trecut, dar sunt de părere că foarte puțini pantofi confecționați din piele, sunt într-adevăr plăcuți vederii, exceptându-i, desigur, pe aceia cu toc.

Vă propun modelul din imagine, în cazul în care ați optat pentru o încălțăminte rezistentă, dar mai puțin elegantă.

Este vorba despre o pereche de ghetuțe foarte confortabile și cu amortizare ridicată la impactul cu solul.  Sunt destinate doamnelor și domnișoarelor ce nu stau locului o clipă. Cu aceste ghete vei avea parte de libertate de mișcare totală, iar nuanța lor ne permite să le asortăm la orice.

Spre exemplu, pentru ele aș alege o geacă Parka din sezonul trecut. Da, ma refer  la cea pe care aveați de gând, probabil, s-o înlocuiți  în funcție de pantofii achizitionați.

Dacă  ați dori un model mai elegant , puteți alege ceva similar ghetuțelor de mai jos.

Ar putea fi purtate alături de un cardigan simplu, un  sacou pretențios  din lână, cu inserții brodate  asortate  sau o geacă de piele.

 

Atât am ales să vă prezint de această dată.

Știu că multe dintre voi nu veți aprecia aceste idei, dar mai știu și că o bună parte dintre oameni, în general, le-ar aproba.

În privința modelelor,  sunt absolut convinsă de faptul că multe dintre cititoarele noastre, nu vor fi extrem de încântate de alegerile mele. Desigur, e vorba despre bunul gust al fiecăreia în privința modei și, trebuie să recunosc, al meu nu este foarte bine dezvoltat, după cum v-ați putut da seama. Însă,  asta este ceea ce mă atrage și nu mă jenez să recunosc faptul că aș alege astfel de articole pentru ținuta mea.

Pentru cele cu o gândire asemănătoare, sper, din suflet, să vă fi încântat prezentarea  și să nu vă fi dezamăgit.

Până data viitoare, protejați-vă buzunarul, cheltuind înțelept banii.

Vă mulțumesc pentru răbdare!

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici