Întunericul tinereții

0
31

Tinerețea este un copac mic și fraged, cele mai slabe vânturi îi sunt furtuni.

Ana Carolina Reston s-a stins din viață la aproximativ 22 de ani, din cauza complicațiilor anorexiei de care suferea.

Cu doi ani în urmă, când a ajuns la primul ei fashion shoot, așteptat încă din copilărie, cele opt colege de platou (modele) au fost surprinse, atrăgându-i atenția și spunându-i că este grasă. Trauma fetei s-a exacerbat atât de mult, încât prin obiceiurile abordate a dezvoltat o boală de alimentație, numită „anorexie”, în urma căreia a murit. După doi ani de suferință, prin înfometare, organismul, inima ei au cedat, iar aceasta s-a stins din viață, în timp ce încercase într-un fel bolnav de a își duce la îndeplinire cel mai mare vis al copilăriei.

Anorexia constă într-o gravă tulburare de alimentație, majoritara ei componentă fiind de natură psihică. Agravarea ei duce la distrugerea treptată a organismului, urmată de cedarea acestuia. De cele mai multe ori, prima care cedează este inima, fiind foarte slăbită.

Se manifestă printr-o înfometare cronică, la care se adaugă multiple serii de laxative și episoade de vomă indusă.

Boala este de natură psihică și vizează o percepție distorsionată a realității. Adică bolnavele sunt nesănătos de slabe, dar ele se văd grase. Sunt chinuite de o teamă atroce de a se îngrășa, motiv pentru care sar peste mese, singura masă din zi constă, adesea, într-o salată. Au zile întregi în care nu mănâncă, devin obsedate chiar și de sport, o altă metodă, cu ajutorul căreia, în opinia lor, pot scăpa de kilogramele în plus.

Cauza exactă a bolii nu a fost descoperită, dar, în principal, vizează psihicul persoanei, modul în care se privește în oglindă, percepția socială.

Cercetătorii au descoperit că în corpul persoanelor anorexice se găseau cantități crescute de serotonină (substanță secretată de creier), dar nu au putut stabili dacă aceasta a apărut înaintea declanșării bolii sau în timpul ei. S-ar fi presupus că apare în timpul bolii din cauza înfometării, pe care organismul o percepe drept o situație de criză, față de care își mobilizează substanțe salvatoare, care îl ajută o perioadă să reziste, compensând temporar lipsa hranei.

Psihologii spun că exemplul greșit este dat de modelele extrem de slabe de la televizor, care lasă impresia că așa este corect. Acest comportament este adoptat de tinerele din ziua de azi și ,se întâmplă, adesea, să ia o întorsătură nesănătoasă.

Afectate sunt cele cu vârste între 20 și 30 de ani. Ele încep cu o dietă, care, ulterior, degenerează și se transformă într-o obsesie. Se înfometează mereu, văzându-se supraponderale, deși  sunt foarte slabe, ajungând să fie “piele și os”.

Psihologii spun că tinerele predispuse la anorexie sunt acelea ce prezintă un complex, considerându-se mult inferioare, subestimându-se. Ele trăiesc cu ideea că nu au nimic altceva de oferit și atunci se bazează doar pe aspectul fizic, pe care pun mare accent.

Odată ajunse la medic, pentru el nu e dificil să recunoască un anorexic. Greutatea lor scade cu 20 %, sunt palide, le cade părul, abia mai au putere să meargă, au dureri osoase. Sunt mereu amețite și prezintă senzație de vomă, li se oprește menstruația, au senzație permanentă de frig, dezvoltând probleme de tract intestinal, precum constipația. Pierderea apetitului intervine după ce ele scad mult în greutate.

E o boală extrem de greu de tratat, o boală periculoasă, ce nu trebuie ignorată, după cum am spus și în articolul despre bulimie.

Tratamentul este unul dificil, minuțios și trebuie să existe și ajutor psihologic. De asemenea, este de lungă durată. De ce? Organismul a ajuns într-o situație atât de dificilă, încât nu mai acceptă mâncarea. Știm că , la un om normal, lipsa aportului alimentar într-un interval de trei zile, duce la atrofierea mucoasei gastrice, motiv pentru care, atunci când va ingurgita ceva îl va respinge, vomitând. Așadar, dați-vă seama cât de gravă trebuie să fie starea unei persoane trecute prin multiple episoade de înfometare timp de câteva luni.

De aceea, tratamentul durează mult timp și se stabilește un regim fix, alcătuit, la început, din porții extrem de mici, asemănătoare celor de bebeluș, ele amplificându-se pe măsură ce pacientul își mai revine.

Medicii interniști spun că pacientele acceptă ajutor și îsi recunosc boala sau ajung să o conștientizeze, de cele mai multe ori, atunci când nu reușesc să se mai ridice din pat, adică atunci când starea lor este mai mult decât deteriorată. În această stare, prima dată li se vor face perfuzii,deoarece nu acceptă mâncarea. Substanțele perfuzate le ajută să se simtă mai bine și le oferă încredere în cei ce le-au promis ajutor.

Stadiul de schelet ambulant este deosebit de periculos, iar medicii români ne demonstrează acest lucru, folosindu-se de cazurile unor paciente din străinătate, care au decedat. Cele care totuși reușesc să depășească perioada critică, cu ajutorul tratamentului, se pot confrunta ani de zile cu boli cronice sau cu probleme ale tractului digestiv, precum constipația, cel mai des întâlnită. Durează ani de zile până fetele vor reveni la o greutate normală.

Prin urmare, suferința organismului din acea perioadă critică  își pune amprenta asupra vieții pacientelor în mod îndelungat.

Cât despre profilul psihologic, pacientele se comportă de parcă s-ar afla într-un sevraj. Este dureros pentru familie să realizeze că omul de altădată percepe atât de greșit modul corect de viață și că nu se mai pot înțelege cu el.

Cel mai dificil este să le convingă de faptul că sunt bolnave. Se izolează, au uneori tentative de isterie, refuză ajutorul celor din jur, se închid în sine. Dacă sunt supravegheate atunci când mănâncă, obligate de cineva, apoi se refugiază și își induc voma. Tot ceea ce știu ele este că nu trebuie să se mai îngrașe. Aceasta reprezintă cea mai mare temere a lor și toate acțiunile bolnavelor se orientează spre a împiedica luarea în greutate. Nu ascultă de nimeni și învață să se ascundă de familie, mâncarea devenind cel mai mare dușman. Chiar și duse la cabinetul medical, întotdeauna ele riscă o recidivă.

După cum am mai spus, conștientizează în al 12-lea ceas, când manifestările fizice, devenind foarte greu de suportat, aproape le imobilizează la pat. Odată ce realizează că vor muri, acceptă ajutorul prietenilor, familiei și medicilor.

Așadar, este o adevărată suferință, cu care cei împovărați se confruntă. Ei realizează foarte târziu, motiv pentru care singura lor șansă de a nu ajunge într-o situație posibil fatală ar fi ca noi, cei apropiați, să învățăm să le descifrăm comportamentul și să identificăm obiceiurile patologice.

 

Ca un rezumat aprofundat al simptomelor menționate mai sus, enumăr mai jos detalii care ne pot fi de folos pentru a recunoaște un anorexic în devenire:

  • Numără caloriile zilnic.
  • Își cântărește mâncarea.
  • Face excesiv de mult sport, deși nu e nevoie.
  • Nu este nicicând mulțumită de greutatea ei, considerându-se supraponderală.
  • Are o repulsie marcată față de alimentele mai bogate în calorii față de rația acceptată, în general, cele bogate în lipide.
  • Au un anumit ritual la masă : își taie mâncarea în bucățele sau folosește farfurii mici, ca să pară cât mai multă.
  • Se orientează spre alimente voluminoase, lichide, expandate,pline de aer, dar cu conținut caloric scăzut. Scopul este obținerea aparenței de mâncare „multă”, dar sigură (care nu îngrașă).
  • Devine introvertit.
  • Nu mai participă la mesele comune, alături de familie sau prieteni.
  • Manifestă un interes foarte mare pentru bucate : vorbește despre mâncare, gătește cu plăcere pentru cei dragi, dar niciodată nu gustă din acele bucate.

Acordați-le atenție oamenilor dragi vouă!

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici