Lucruri interesante despre Bahamas

0
54

Bahamas, un loc unde majoritatea dintre noi am vrea să ajungem în vacanţă pentru a ne bucura de toate frumuseţile cu care natura a înzestrat acest loc. Acest paradis turistic se află în sud-estul Statelor Unite ale Americii şi face deliciul a multor turişti în fiecare an. Vacanţa întrece aşteptările iar pozele făcute aici sunt pe măsură. Dacă tot te-ai oprit la acest articol şi te interesează o vacanţă în Bahamas, ne-am gândit să îţi spunem câteva lucruri interesante despre acest loc minunat.

-aici nu există armată

-deşi este formată din 700 de insule, doar 30 sunt locuite

capitala Nassau se află pe insula New Provence

numele vine din limba spaniolă şi înseamnă mare puţin adâncă

încă din anul 1898 au început să vină turişti aici şi turismul să fie promovat

-se află pe marginea Triunghiului Bermudelor

cea mai mare altitudine este de 63 m şi este Muntele Alverina

culorile steagului sunt alese simbolic: galben reprezintă soarele şi nisipul, albastru reprezintă marea iar triunghiul negru progresul locuitorilor

-deşi clima este una tropicală, în timpu iernii temperaturile pot ajunge şi până la 2-3 grade celsius

-se spune că a fost descoperită în anul 1492 de către Cristofor Columb

-aici există aproximativ 360 de bănci şi este cel mai mare centru insular financiar

-economia se bazează pe servicii financiare, transporturi internaţionale şi pe turism

-aici poţi veni oricând indiferent de anotimp

mâncarea tradiţională se referă la o specie de scoici de dimensiuni mari

-pe lângă a face plajă aici poţi face scufundări sau să înoţi cu delfinii

-aici locuitorii sunt predominant creştini

Acesta este Bahamas, un loc cu diferite lucruri interesante despre care poate ştiai sau doar ai aflat acum. Dacă vrei să mergi într-o vacanţă aici nu mai sta pe gânduri şi caută bilete.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici