Pantofii din seara de Revelion

0
148

Majoritatea domnișoarelor din cercul meu social depun eforturi uriașe pentru a arăta exemplar în seara de Revelion, pentru ca ținuta lor, în acea seară deosebită, să constituie o adevărată apariție. Pentru mine acest lucru nu are foarte multă importanță, dar pentru ele este esențial, motiv pentru care voi expune problema din punctul lor de vedere. Noi, femeile, ne dorim să fim mereu elegante, grațioase, diplomate (chiar și prin ținută), ravisante, în absolut orice moment al existenței noastre, dar cel mai important,  în momentele în care e nevoie să dăm tot ce  avem mai bun, sunt acele evenimente care reprezintă o reflecție a noastră pentru viitor. Asta este trecerea dintre ani pentru orice om, în orice privință, un nou început. Nu mereu avem șansa unui nou început, deci trebuie să profităm de ea. După toate pledoaria asta, probabil și băieții insensibili, s-ar prinde de ce e important pentru fete să își aleagă o ținută divină în seara de Revelion.

Acest articol este destinat acelora dintre noi cu o bogată viață socială, nelipsite de la orice eveniment, cărora le place să „iasă în lume”, care fac sacrificii pentru a fi mereu prezente undeva și își ia măsuri de precauție, din timp, pentru a se ridica la înălțimea unei petreceri.

Prin urmare, dragelor, pentru că am în gașca de prietene, astfel de fete silitoare, m-am gândit și la voi, cititoarele mele, deci am hotărât să vă împărtășesc câteva idei. Ale mele prietene, de vreo două săptămâni, dezbat același subiect, la ordinea zilei: “petrecerea de Revelion”. Eu, personal, mă gândesc că, înainte de asta, începe facultatea, dar să revenim la subiectul lor. Bineînțeles, au stabilit acum două săptămâni unde se va ține petrecerea și a mai rămas acest ultim aspect, ținuta. Ciudat mi s-a părut faptul că anul acesta lucrurile au luat-o razna. De ce? Păi..înainte, ca orice om normal, alegeau rochia, iar apoi asortau o pereche de pantofi potriviți. Ei bine, acum s-a schimbat ordinea. Întâi vor să își aleagă rochia, pentru că au avut ele cine știe ce eșecuri la categoria stil, iar ținuta lor la un moment dat ar fi fost un adevărat dezastru. Eh…pentru mine nu valorează foarte mult acest lucru, dar hotărăsc să scriu și despre asta, pentru că mi se pare  o provocare și nu mă pot abține.

Așadar, haideți să analizăm o serie de pantofi, pe care i-ați putea considera potriviți pentru trecerea dintre ani.

1) Cunosc multe domnișoare care ar alege un pantof mai mult decât fabulos, strălucitor, care să închidă gura rău-voitorilor și a criticilor fără diplomă din cercul social. Motiv pentru care, primul model, este unul, considerat de amicele mele, senzațional. Vorbesc despre un pantof stileto, al cărui fundal negru nu se mai observă decât sub forma unui contur, deoarece întreaga suprafață este ocupată de ștrasuri și pietre de diverse culori, ce mimează diverse prețioase.

2) Poate că nu am eu experiență într-ale designului vestimentar, dar știu sigur un lucru : Pasiunea rămâne mereu la modă. Prin urmare, bine-cunoscuții pantofi roșii, fie ei de lac, fie ei de catifea, nu vor fi nicicând subestimați, întotdeauna având același impact asupra ochilor curioși ai privitorilor. Dacă sunteți în pană de idei sau dacă doar asta aveți la îndemână, nu vă temeți. Cu o asemenea alegere, nu veți da, nicicând, greș.

3)Pentru o tânără extravagantă, rebelă și îndrăzneață, modelul următor este mai mult decât potrivit, tocmai pentru că este  unul neobișnuit. Am observat că au apărut în ultima perioadă modele incredibile în domeniul încălțămintei, rezultate din asocieri aparent nepotrivite. Astfel s-a obținut și acest tip de sandale, care , este imposibil, să nu aibă succes printre mințile luminate ale societății. Formatul în sine al încălțămintei este unul care pune din start eticheta de picior sexy, iar umbreluțele multicolore nu fac altceva decât să îi augmenteze efectul.

4)O altă idee grozavă este a unei alte variante ale acestui model de sanda, de culoare roșie, cu șnururi ce se prind finuț și provocator pe picior. Asocierea cu acei ciucurei este una simpatică, iar nuanța este, pe lângă una elegantă, și în tonul sărbătorilor.

Ținuta voastră ar putea avea un impact interesant asupra celor din jur, dacă ați accesoriza acest gen de sandale unei rochii negre, multate și sexy…Think about this, girls!

5)Printre uzualele idei adoptate de domnișoare într-o astfel de seară, se numără pantofii argintii și aurii. Un pantof argintiu fixat cu ajutorul unei curelușe finuțe în jurul gleznei este, zic eu, un „accesoriu deosebit”, care nu ar merita să fie neglijat.

6)Un alt model este acela al pantofilor alb-aurii ce amintesc de stilul prințeselor de altădată. Seamănă cu pantoful pierdut de Cenușăreasă, în versiunile noi ale poveștii televizate. Un astfel de model finuț este mai mult decât excepțional, deși pare unul simplu. Așa că nu trebuie să renunțați la ei, dacă aveți ocazia.

7)Pentru acelea dintre noi cărora le place să iasă din tipare, sunt îndrăznețe și adoră modelele nebunești, m-am gândit să vă arăt acești pantofi curcubeu. Multitudinea de culori îi face dificil de asortat, în mod corect, unei rochii, însă dacă veți reuși, vă veți putea bucura de o ținută îndrăzneață și libertină.

8)Deși, în mod normal, nu aprob acest format, din simplul motiv că nu mă atrage, estetic vorbind, când l-am văzut pe acesta, nu am putut rezista să nu îl adaug listei.

Sunt un fel de pantofiorisăndăluță, cu o ușoară platformă și un toc solid, ce ar putea diminua încordarea piciorului. Au asociată o curelușă prinsă în jurul gleznei, sunt negre  și au bulinuțe albe. În genneral, urăsc bulinele și nu îmi place nici modelul de încălțăminte, dar această asociere între formă și culori, m-a cucerit. Trebuie să recunosc că un pantof stileto, ar fi fost groaznic cu un fond negru și buline albe.

 

9)Deși nu este unul extrem de elegant sau în ton cu moda, nu am putut rezista să nu vă arăt acest model. Știu că e unul potrivit unor dansuri precum salsa, tango, bachata și nu au ce căuta la o petrecere de Revelion, dar acele dintre voi care au încălțat vreodată un astfel de pantofi, își amintesc cât de grațios arăta piciorul lor. Prin urmare, poate că, dacă nu aveți altceva în dressing cu excepția acestor pantofiori, vă rog să nu vă rușinați de micuțele voastre frumuseți de altădată. Asociați unei rochițe potrivite, vă vor ajuta să arătați frumos și să stârniți admirația petrecăreților.

Dragelor, e dificil, atunci când nu bugetul este problema, să îți alegi ținuta. Deși pentru unii dintre noi e greu de crezut, se pare că e greu să fii și bogat. Indiferent de ce veți alege, cu cine sau cum veți petrece această seară, eu vă doresc să vă simțiți bine, să vă distrați pe cât posibil și vă  urez ca așteptările și dorințele voastre de la noul an, să se materializeze.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici