Poncho din nou la modă. Un articol vestimentar de rezistenţă

0
259

Poncho este un articol vestimentar cu prezenţă ciclică în lumea modei. Chiar dacă nu ştii sigur dacă anul următor va fi la fel de apreciat, merită să-l ai în dulap indiferent de sezon. Se comercializează poncho de damă, de copii sau de bărbaţi. Din materiale mai subţiri sau mai groase, cu franjuri sau nu, cu glugă sau nu, cu asimetrie sau nu, pentru ploaie, pentru ger, etc. Practic, nu există situaţie în care să nu-i poţi face loc în ţinuta ta unui poncho. Să lămurim totuşi câteva aspecte…

Modele, materiale şi utilizări

Sunt foarte multe modele şi stiluri în care se concep şi se folosesc aceste articole. Se porneşte de la poncho colorat pentru copii stil jachetă pentru toamna şi primăvară. Apoi se ajunge la poncho sobru masculin, călduros şi confortabil. Totul se diversifică atunci când se ajunge la poncho de damă. Practic cel mai subţire poncho este cel croşetat pentru vară. Se continuă cu cele pentru primăvară şi toamnă din bumbac şi acril. Se ajunge la cele pentru ploaie care sunt făcute din fâș şi au căptuşeală. Apoi la poncho cu blană pentru iarnă. Iată câtă versatilitate! Cumpără-ţi şi tu măcar un poncho şi vei vedea cât de bine te vei simţi când îl vei îmbraca.

Două vorbe despre stil

Un poncho indiferent de stilul sau dă volum în partea de sus a corpului, aşa că trebuie să ai grijă cu ce îl asociezi. Merge la fuste drepte, rochii conice, pantaloni stretch. De asemenea, poţi să-ţi completezi ţinuta cu cizme înalte şi pălărie elegantă. Dacă e frig şi ai poncho cu blană poţi să foloseşti şi mănuşi de piele elegante. Este un articol versatil, plăcut pe piele, călduros şi confortabil. Atunci când faci asocieri vestimentare ai grijă la imprimeuri şi combinaţii de culori.

În imaginile alăturate găseşti un model excelent de poncho pentru toamnă precum şi ţinuta adecvată care îţi permite să te bucuri de zilele răcoroase care vor veni.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici