Sfaturi pentru o demachiere corectă

0
25

Demachierea este foarte importantă pentru tenul tău. Dacă ştii cum să te demachiezi corect tenul tău va rămâne curat şi sănătos tot timpul, pentru că ştii deja că o demacherea necorespunzătoare sau să nu te demachiezi nu face decât să facă apariţia iritaţiilor şi a coşurilor pe ten din cauza bacteriilor.

Sfaturi pentru a te demachia corect

Înarmează-te cu dischete demachiante şi treci la treabă! Demachierea va începe cu zonele cele mai machiate şi aici ne referim la ochi. Demachiază mai întâi rimelul aplicând o cantitate mai mare de demachiant şi efectuează mişcări de sus în jos. După ce ai terminat cu rimelul aplică demachiant pe tot ochiul şi continuă să masezi uşor fără să apeşi.

Urmează demachierea buzelor ce se va realiza pe orizontală, din exterior spre interior pentru a nu duce rujul şi pe faţă.

Pentru demachierea tenului aplică mai întâi cu degetele demachiantul şi masează uşor până simţi că machiajul nu mai stă pe piele şi după aceea ştergi cu dischetele demachiante. Acelaşi lucru trebuie să îl faci şi pentru gât. Foloseşte multe dischete până acestea rămân albe.

Demachierea sprâncenelor rămâne la sfârşit şi se face pe toată lungimea lor în sensul în care cresc firele de păr.

După ce te-ai demachiat spală-te cu un gel de curăţare pentru siguranţa că nu mai ai nici o urmă de machiaj şi aplică o loţiune tonică fără alcool pentru a restabili ph-ul tenului.

Nu uita să te te demachiezi în fiecare seară!

Ce produse poţi folosi pentru demachiere

Produsele pentru demachiere trebuie alese în funcţie de tipul tenului pe care îl ai. Poţi cere ajutorul unui consilier din farmacie sau din magazin sau dacă vrei să fii şi mai sigură poţi merge la un dermatolog. Pentru demachiere există:

  • loţiuni şi soluţii micelare
  • demachiante spumă
  • lapte demachiant
  • demachiante bifazice
  • şerveţele demachiante – recomandate doar dacă eşti pe fugă şi nu ai timp pentru o demachiere cu una din soluţiile de mai sus

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici