Siguranța adolescentului tău

0
33

E  o modă, printre tinerii din ziua de azi, să aibă o talie de albină, să elimine orice exces de grăsime, să posede un corp zvelt, tonifiat. Pentru aceasta petrec ore în șir în sala de sport și apelează la o mulțime de regimuri alimentare, diete etc. Încep restricțiile, înfometarea, deci suferința organismului…De ce? Pentru că asta se promovează la televizor, iar ele adoptă ceea ce văd pentru că asta reprezintă noua concepție a frumosului.

Acest lucru se transformă  într-o adevărată problemă, când  dorința devine o obsesie, când înfometarea și pierderea în greutate se transformă într-o situație patologică.

Asemenea circumstanțe nu sunt, în absolut niciun caz, lucruri ce se permit a fi neglijate. Devin un adevărat pericol pentru sănătatea noastră și trebuie să primim cât mai repede cu putință ajutor, imediat ce a fost identificat. În majoritatea cazurilor, cei afectați nu acceptă, nu realizează sau refuză să creadă că au, într-adevăr, o problemă.

În acest articol, vreau să vorbesc puțin despre ce presupun, la nivelul organismului și al psihicului uman, afecțiuni precum anorexia și bulimia, dar, în principal, el este destinat mamelor, cărora îndrăznesc să le atrag atenția asupra psihicului fragil al copiilor lor.

Sunt extrem de întâlnite, iar unul dintre principalele  scopuri ale acestui articol este acela de a vă învăța să recunoașteți un astfel de comportament, pentru a putea salva viața celor aflați în această situație, ei fiind, mai mult ca sigur, inconștienți de problema avută sau, poate, mult prea speriați pentru a cere ajutorul.

Bulimie VS Anorexie

În principal, atât anorexia cât și bulimia au simptomatologii asemănătoare, dar există, desigur și o diferență între ele.

Diferența dintre anorexie și bulimie constă în faptul că, în ultima menționată, pacientul, deși slăbește, își menține o greutate, cât de cât apropiată de normal, fără a ajunge la limite extreme și fără a se înfometa atât de mult, deși, până a ajunge la episoadele de inducere a vomei, trece prin scurte momente de anorexie.  În cadrul anorexiei, în schimb, se slăbește gradual. Astfel, femei cu o greutate normală de 70 kg, ajung să cântărească 30.

Bulimia

Bulimia presupune o tulburare de alimentație, cu episoade secrete de ingurgitare excesivă a alimentelor, în urma cărora pacientul își provoacă voma pentru a elimina eventualul surplus, din cauza căruia, s-ar putea îngrășa. Aceasta este adevărata cauză ce stă la baza tulburării în discuție, deoarece bulimicii se văd mult mai grași decât sunt în realitate, motiv pentru care toate eforturile lor se orientează spre ideea de a slăbi : își induc voma, folosesc multe laxative, practică excesiv de mult sport, adoptă diverse diete și au o atitudine compulsivă față de mâncare.

Episoadele secrete de mâncat reprezintă pentru psihicul lor o șansă de exprimare a emoției, de eliberare a suferinței. Așa o percep ei și acesta este modul în care se descarcă.

Situații favorabile dezvoltării bulimiei

Există diverse situații în care bulimia se declanșează,dar aș spune, mai degrabă, că este influențată de factori psihici, sociali și chiar biologici, deoarece, și în acest caz, intervine teoria echilibrului bio-psiho-social. Aceste criterii sunt valabile și pentru apariția anorexiei.

Prin factori psihici, mă refer la anumite conjuncturi favorabile pentru dezvoltarea acestei patologii, precum oamenii depresivi, cei ce prezintă un conflict interior îndelungat, aceia ce trăiesc de multă vreme într-o atmosferă tensionată, fără a reuși să o controleze, cu adevărat, dar părând a fi în regulă în societate sau cei ce se confruntă mult timp cu stresul.

Factorii sociali ar fi reprezentați de noul concept aflat la baza frumuseții feminine, circulat prin intermediul modelelor. Lumea modelling-ului, deși nu avem idee, este una extrem de dură…Aceste fete țin diete aspre pentru a avea greutatea acceptată în domeniu și adoptă obiceiuri periculoase, cum ar înfometarea de ordinul zilelor. Ideea de a slăbi se transformă într-o obsesie, moment în care ele pot pierde controlul  și deveni anorexice. Un alt caz ar fi atunci când unei fete/ femei i se atrage atenția asupra greutății sale de către colegele de breaslă, designer etc. Este…punctul culminant, momentul declanșării. Adesea ele simt atât de multă rușine și repulsie pe moment,  încât de la acea dată, percepția asupra greutății sale reale devine una greșită. Ori-de-câte-ori  își va induce voma sau se va dopa cu laxative, va avea drept motivație momentul în care i s-a adus la cunoștiință că este „grasă”.

Adesea, se întâlnește în școli, la elevele ușor plinuțe, pe seama cărora, colegele cu talie de albină fac haz. În astfel de cazuri, trebuie să intervină părinții.

 Trebuie să meriți  statutul de părinte !

 Sănătatea psihică la vârste atât de fragede este extrem de fragilă, iar fata poate suferi,  cu ușurință,  un dezechilibru determinat de intervenția colegelor, prietenelor sau, chiar, a mamelor cu gândire și obiceiuri „moderne”. Prin urmare, mămicilor, autosesizați-vă! Acordați atenție stării de spirit a copilului vostru , deoarece adevăratul interes conștientizat și de voi, este sănătatea lui, nu imaginea avută în societate și cu atât mai puțin dimensiunile specifice unui model.

Nu îl lăsați singur și trist, consolându-vă cu ideea că noua vârstă, hormonii sau schimbarea mediului în care trăiește sunt  motivele pentru care, brusc, devine abătut, secretos, se încuie în cameră, nu are poftă de mâncare, lipsește de la masă, observați că uneori dă iama în frigider, care rămâne devastat, găsiți ascunse în camera lui cantități intrigante de dulciuri, mâncare sau dacă pare a se ofili pe zi ce trece. Urmăriți-l, insistați, încercați să aveți o relație apropiată cu el. Dacă în momentele dificile veți fi alături de el și îl veți chestiona, va ceda și își va deschide sufletul în fața voastră. Deși, poate, nu realizează problema de sănătate avută, el este martor al propriei suferințe și o va împărtăși cu voi.

Fiți acolo pentru copilul vostru! Să nu faceți presiuni asupra lui, să așteptați ca el să se destăinuie, poate fi o greșeală…Probabil, la un moment dat, dramul de luciditate dobândit prin suferință, îl va determina să vă ceară ajutorul, dar atunci starea lui de sănătate poate fi, deja,  mult afectată.

Am spus mai sus că bulimia este o formă mai ușoară a anorexiei. Asta nu înseamnă că nu este o boală gravă sau că nu poate deveni un adevărat pericol.

Pe termen lung, organismul poate ajunge să dezvolte daune severe, în urma cărora , nici după tratament, fie el unul îndelungat și eficient, nu își va putea reveni, pacienta rămânând cu boli cronice.

Nu este o boală specifică femeilor, căci, ea se poate întâlni și la bărbați, deși este mult mai rar.

Nepăsarea părintelui- suferința copilului

De curând, în una dintre gărzile pe secția de Urgențe,  am avut ocazia să întâlnesc, pentru prima dată în viață, o persoană cu șanse de mai mult de 60%, aș spune eu, să fi suferit  de bulimie sau poate chiar anorexie.

Era vorba despre un băiat înalt, în vârstă de 18 ani, care tocmai terminase examenul de Bacalaureat . Ajunsese în urgențe în urma unui leșin. Băiatul căzuse din picioare, iar mama a considerat că ar merita să fie văzut de un medic.

Am o atitudine urâtă, obraznică,ironic  în acest moment, față de această doamnă, știu și îmi pare rău, dar nu îmi pot controla furia asupra ei. Doamna era casnică, iar pacientul era singurul copil. Când am mers să îi cer informații în legătură cu stările anterioare ale fiului dumneaei, m-a întâmpinat, desigur, cu o atitudine arogantă, care, în situația dată, a stârnit până și furia medicului de gardă, om cu experiență, darmite pe a mea. Cu o atitudine senilă și ostilă, mi-a sugerat că fiul ei este vesel, sănătos și, mai mult ca sigur, avusese doar o cădere de calciu, motiv pentru care ar trebui să obținem mai repede rezultatele analizelor, să ne facem treaba și să îi eliberăm copilul.

Doamna spunea despre fiul ei că este sănătos, în condițiile în care, din cauza gradului de pierdere în greutate, el ajunsese să fie doar piele și os. Mi-a amintit, sincer, de scheletul din laboratoarele de anatomie. Puteam observa fiecare detaliu al pelvisului său, oasele membrelor înspăimântător de vizibile prin piele… Copilul era, pur și simplu, un schelet acoperit de piele, în cel mai îngrozitor mod.

Spunea că începuse să piardă în greutate cu 4 luni în urmă, că nu avea poftă de mâncare, că nu fusese stresat în timpul examenelor, deoarece mereu fusese un elev eminent și avea încredere în forțele proprii. Am observat însă o veselie ciudată și o atitudine ușor disimulantă, dar poate mi s-a părut și sunt paranoică.

Acuza o durere a piciorului stâng, care, în urma consultului,  s-a dovedit a fi în regulă, și spunea că nu avea putere. I-am ascultat inima , deși se auzea puternic, fiind slab, avea o ușoară bradicardie. Nu știu care a fost diagnosticul final, pentru că a fost luat de pe secție în urma analizelor, dar modul  în care pierduse în greutate era, cel puțin pentru mine, șocant.

Poate copilul nu asimila, poate nu era anorexic și nici bulimic, dar condamn atitudinea mamei. Să presupunem că nu aveau posibilități financiare, deși s-a observat contrariul, însă copilul era elev, deci avea asigurare medicală. Tot ceea ce mama ar fi trebuit să facă era să îl ducă, măcar, la medicul de familie.

Vă întreb pe voi, mămicilor, e normal să ai o atitudine atât de pasivă, când vezi că fiul/fiica ta slăbește într-un timp atât de scurt, într-un asemenea fel? Ar fi exagerat să te îngrijoreze? Este un lucru atât de normal, încât merită să stăm cu mâinile în sân, fără să luăm nici o măsură?

Poate greșesc, condamnând-o.. Nu știu ce părere veți avea despre sentimentele manifestate mai sus, dar dacă acest lucru va determina cel puțin 2 % dintre mame să îmi înțeleagă gândirea și să li se sporească atenția asupra adolescenților, mult iubiți, eu îmi asum responsabilitatea pentru cele spuse și mă declar mai mult decât mulțumită.

Sper să întelegeți că, intenția scrierii acestui articol este una nobilă și nu îmi doresc să fi stârnit furia sau disprețul vostru, pe care, totuși, oricum mi le asum.

Vă mulțumesc!

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici