Stresul la muncă – 10 cauze

0
209

Serviciul este locul în care ne petrecem cel mai mult timp pe zi dar și pe săptămână. Este locul în care putem spune că ne simțim ca și cum am fi în a doua casă iar colegii sunt o a doua familie.

Din păcate, indiferent cât de roz par lucrurile la muncă, trebuie să fie ceva care să nu meargă așa cum ne dorim, ba chiar să ne streseze foarte mult. Mai jos poți vedea 10 cauze principale ale stresului la locul de muncă. Însă dacă și tu te regăsești măcar prin câteva dintre ele este necesar să iei măsuri pentru a elimina stresul care îți poate afecta întreaga sănătate.

1. Relațiile cu colegii sunt unele conflictuale. Mediu în care munceşti este foarte important, aşadar dacă nu te înţelegi deloc cu colegii poate fi o sursă de stres.

2. Șefii sunt prea duri și te critică mereu. Atunci când ai un şef dur care nu te înţelege şi mai mult, te critică, nu ai cum să lucrezi decât în stres.

3. Ai prea multe sarcini de realizat și nu ai timp niciodată să le termini. Atunci când ai un volum mare de muncă şi niciodată timp să termini te vei stresa foarte mult.

4. Ți se cere să rămâi mereu peste program. Viaţa personală este foarte importantă pentru oricine iar statul peste program este un generator de stres.

5. Lucrezi mereu cu deadline-uri. Termenele limită sunt utile însă la un moment dar pot genera stres din grija că nu ai timp să termini treaba în timp util.

6. Muncești fără pauză. Pauzele sunt foarte importante pentru sănătatea noastră fizică şi psihică.

7. Nu mănânci și nu te hidratezi corespunzător. Pentru a funcţiona corect avem nevoie de mâncare şi de multe lichide.

8. Nu ai un spațiu al tău, nu ai un birou pe care să îl organizezi după bunul plac. Dacă nu te simţi în largul tău te vei simţi stresată fără să îţi dai seama.

9. Nu există suficientă lumină naturală, aer, este prea multă gălăgie. Condiţiile de muncă sunt foarte importante pentru sănătatea angajaţiilor. Atunci când acestea nu există sau sunt limitate pot genera stres.

10. Îți este monitorizată orice mișcare. De la camere de supraveghere până la monitorizarea a ceea ce face pe calculator şi a pauzelor, sunt surse sigure de stres.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici