Te gândeşti la o vacanţă în Machu Picchu?

0
17

Îţi doreşti o vacanţă cum nu ai avut vreodată şi te gândeşti foarte bine la un loc în care nu ai fost deloc până acum dar nici nu ai auzit pe cineva dintre cunoscuţii tăi să fi fost. Dacă te-ai gândit la Machu Picchu atunci acest articol este pentru tine! Înainte să te porneşti la drum ştim că vrei să aflii câte ceva despre acest loc deosebit şi plin de mister.

Machu Picchu este un sit incaş aflat în Peru în inima unui lanţ muntos şi este prezent încă din secolul al XV-lea, un loc sacru pentru aceştia care l-au transformat într-un mic oraş, chiar secret. Arheologul Hiram Bingham a redescoperit în anul 1911 ruinele acestui loc străvechi. Această fortăreaţă a primit numele de Machu Picchu în secolul XX fiind părăsită de băştinaşi din secolul XVI.

Atunci când a fost găsită această cetate s-a constat că era construită sub forma unui labirint care avea rolul să deruteze eventualii atacatori sau invadatori. Aşadar putem spune că este unicata prin arhitectura sa. Ceea ce era impresionant în Machu Picchu era faptul că exista o zonă agricolă extrem de dezvoltată fiind suficientă pentru a hrăni populaţia prezentă în zona urbană pe care au ridicat-o incaşii. Concluzia arheologilor a fost următoarea: Machu Picchu era o reşedinţă pentru clasa conducătoare a Imperiului Inca ce se mutau temporar aici.

Dacă vrei să ajungi aici trebuie să iei în considerare că ai mult drum de străbătut; se ia trenul până la intrarea în cetate şi de acolo cu autobuzul până în vârful cetăţii. Desigur că se pot escalada şi ruinele rămase de pe timpuri însă îţi va lua aproximativ 90 de minute. Cel mai bun timp pentru a vizita cetatea este între luna mai şi octombrie, pentru că în restul lunilor sunt foarte multe ploi.

Acum că ai aflat pe scurt istoria acestui loc trebuie să ştii şi că pentru un sejur de 7 nopţi transport, cazare şi mic dejun inclus preţul poate începe de la 1500 euro de persoană pentru luna iunie, de exemplu.

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici